Amintiri despre Eminescu

Nãscuti, dupã unele izvoare, în acelasi an – 1849 – Stefanelli vorbeste despre colegul si prietenul lui cu duiosia unui frate mai mare. Dincolo de informatiile ample legate de scoalã (1860-1863 la Cernãuti si toamna lui 1869-vara 1872 la Viena) – programã, modul de examinare, anexe cu foile matricole ale elevului Eminoviciu – Eminowicz la Cernãuti, profesori, date ce refac un traseu aproape nestiut al poetului, îl aflãm pe Eminescu – "bun de inimã" – cu buzunarele pline de covrigi, îndulcind astfel o pedeapsã datã lui Stefanelli; îl vedem plimbându-se cu o carte de istorie sub brat, de care era nedespãrtit si în care se aflau miturile si povestile vechilor popoare; îl vedem ordonând cãrtile în biblioteca lui Aron Pumnul, feritã de ochii profesorilor strãini, singura biblioteca româneascã din Cernãuti – "întâia bibliotecã consultatã de Eminescu" si prin ochii lui Stefanelli iatã-l scriind prima lui poezie: La moartea lui Aron Pumnul. Prin ochii lui Stefanelli îl zãrim si "afarã de scoalã", Eminescu cel "vioi, vorbãret si neastâmpãrat" pierzându-si o carte împrumutatã într-o luptã pentru terenul de jucat mingea si suferind din cauza aceasta. Aflãm de disparitia lui Eminescu din Cernãuti, în 1866, însotind trupa de teatru a lui Pascaly, pânã în iulie 1869 când ar fi reapãrut ca sufleur al trupei unde se afla si actrita Eufrosina Popescu de care ar fi fost îndrãgostit. Reîntâlnirea celor doi prieteni va avea loc la Viena , în toamna lui 1869, unde Stefanelli urma cursurile de drept ale Universitãtii iar Eminescu era înscris ca "student extraordinar", având deplina libertate de a-si alege cursurile care-l interesau – filosofie practicã, filosofia dreptului, economia politicã, stiinta financiarã, medicinã legalã s.a. Toate acestea ca si piesele de teatru, spectacolele de operã la care asista, muzeele pe care le vizita cu harta în mânã, lecturile "ne explicã usor cultura cu care înzestrat". Cercetãtorii influentei indiene asupra gândirii eminesciene au în aceastã carte mãrturii nepretuite: "Eminescu avea ocazia sã cunoascã toatã literatura strãinã din traduceri germane. Astfel a cetit el mult din literatura indicã si persanã si când avea cu cine, discuta mult asupra acestor literaturi si mai cu seamã asupra principiilor religiei budhiste, de care era încântat si despre care spunea cã este cea mai poeticã, mai frumoasã si mai profundã religie de pe lume. Cetise si Ramaiana si Mahabharata apoi Sakontala din literatura indicã si frumoasele versuri ale lui Hafis din literatura persanã, si trebuie sã-i fi plãcut foarte mult aceste opere cãci foarte adese vorbea despre ele pânã ajungea la Budha-Sakhia-Muni si la Nirvana."
Iar de ne întrebãm cum arãta Eminescu, cum se îmbrãca si cum se purta, ce citea, cum scria în camera închiriatã, cum petrecea, iubea… Apoi o mai tandrã descriere nu poate fi a acestui "copil bun si naiv". Îl vezi pe Eminescu cu ochii mintii dar, mai ales, cu inima. Si-i vezi si simti patriotismul, dublat de patriotismul autorului, Stefanelli. În plin regim austro-ungar, la Viena, Eminescu îsi saluta colegii "Trãiascã natia!" iar acestia îi rãspundeau "Sus cu dânsa". Sub auspiciile societãtii academice "România junã", cei doi, împreunã cu Ioan Slavici si multi bucovineni aflati la Viena, au pus la cale serbarea de la Putna din 1971, cea mai amplã manifestare a secolului XIX. În altã parte aflãm pericolele ignorate de Eminescu, trecând granita în 1875 cu o ladã plinã cu brosuri-manifest "Rãpirea Bucovinei", împrãstiate în Cernãuti pe când autoritãtile aniversau 100 de ani de la anexarea Bucovinei, scena de dispret public fatã de un avocat austriac. Glumele lui Eminescu, expresiile favorite, cântecele preferate sunt prezentate cu tandretea fratelui mai mare si cititorul îsi însoteste protagonistii în bãcãnia lui Tata Moritz sau în vizitã la "îngerul cu pãrul blond" ce pare a-i fi fost sursã de inspiratie lui Eminescu.