General | |
---|---|
Authors | Mihnea Mihalache‑Fiastru |
Publisher | Curtea Veche |
Year | 2019 |
Others | |
Language | Română |
Identification | |
ISBN-13 | 9786064402202 |
Format | |
Dimensions | 13 x 20 cm |
Pages | 160 |
Cover | Paperback brosat |
Expres
24,75 lei
Authors | Mihnea Mihalache‑Fiastru |
---|---|
Publisher | Curtea Veche |
Year | 2019 |
Language | Română |
Pages | 160 |
Cand istoria nu are loc si pentru tine, ti-l faci. Pentru personajele din Expres, Bucurestiul a fost, la un moment dat, PARADIS.
„Peste ani, Expres va deveni un volum referential. E prima carte de proza documentara romaneasca de tip nou. Aici vei descoperi culturi si subculturi disparute, dictatori si traficanti de droguri, lupte de caini si hoti de masini, politicieni corupti si biletari iesiti din circuit. Toate acestea au fost candva in voga, au produs efecte si au lasat urme adanci in memoria multora. Bucurestiul este locul faptelor, orasul meu, spune autorul, unde m-am nascut, am crescut si am trait, alaturi de alti tineri. Calatorie placuta!“
V. Leac (scriitor)
"O carte unica in felul ei ca stil si voce. Ea acopera o istorie si un imaginar al Bucurestiului despre care am vrea sa stim/citim mai multe. Anii 90, 2000, dar si cu insertii de dinainte de 89. Postmodernism comunist, droguri, traficanti, corupti, piata neagra, deruta, smecherie, geografie urbana mereu reinventata de timp si istorie, copilarie printre case care dispar si blocuri care rezista, un underground bucurestean foarte pretios, pe care Fiastru il reconstruieste ca un meserias, cu stilul lui pe care il stiu deja din articolele pentru revista District40, dar si de dinainte. E abrupt, uman, nostalgic, atotstiutor, enciclopedie brutala a unor vremuri brutale pe care le-am trait aici cu totii impreuna. Adaug aici si vocea lui Tudor Paul-Badescu care ”nu scrie”, dar citeste, si care imi spunea acum vreo luna cu entuziasm din Malmo, pe instagram, dupa ce a terminat Expresul: ”Fiastru, acest Salinger al povestilor din Bucurestiul underground”.
Svetlana Carstean (scriitoare)
„In Cantecul calaului, carte aflata tot la limita dintre fictiune si non-fictiune, Norman Mailer are vreo doua sute de pagini plictisitoare. Expres-ul lui Fiastru are doua sute de pagini in total, alerte, pline de masinatiuni si mismasuri, intrerupte din loc in loc de pagini infuzate de nostalgie despre Bucurestiul disparut al anilor nouazeci. Capacitatea de nesecat de a povesti, verbiajul de nestavilit al lui Fiastru te fac sa-ti doresti sa citesti opusuri intinse pe o mie de pagini, ca cele ale lui Mailer.”
Andrei Dósa (scriitor)
„Am terminat dintr-un foc Expresul lui Fiastru, un (posibil/fals) roman-puzzle despre bezna fertila a anilor 90-2000, cu epidemii de heroina si lupte de caini, batausi de cartier si milionari de tranzitie, revolutionari bisnitari si combinatori, tot cancerul crescut pe ranile delirului comunist, Bucurestiul iubit pe care l-am absorbit fara comentarii ca adolescent provincial timorat.
La fel ca orice scrie Mihnea, textul este Altfel, surprinzator de competent si coerent, chiar daca in dragoste patimasa cu toate nuantele clar-obscure ale subculturii. Scriitorul este insider, vorbeste nativ limbile periferiei, nu trebuie sa inventeze pentru ca isi aminteste clar, (isi) stie si cunoaste personajele de-aproape.
Cel mai tare ma bucura ca excursia biografic-documentara iese din sabloanele obositoare ale prozei din ultimii ani. Nici urma de pritoceala mizerabilista, nici umbra de mila sau empatie pentru Fratele Intelectual, nici umori nostalgice pelticind Copilaria de Aur. Nici n-are nevoie, il ajuta memoria fotografica exersata, empatia autentica pentru proli si interlopi, amestecul tare de fapte si familie care te ia ca un trip bun si te tine, frate.”
Vlad Tausance (strategist comunicare)
„O literatura a realitatii romanesti in forma ei cea mai autentica si dura, un volum al periferiei culturii occidentale”
Eugen Radescu (director, Bucharest Biennale)
„Copilul/adultul Mihuta/Mihnea are o memorie incredibila a detaliilor firesti ale vietii, si, in plus, miroase oamenii ca un caine de vanatoare. In Expres, el scrie o lunga scrisoare de dragoste orasului in care s-a nascut, ca fiu si martor al unui Bucuresti desprins din GTA, populat de oameni care isi inventeaza ocupatii care de care mai ilegale si pe alocuri absurde, ca sa-si castige existenta unor zile lungi, melancolice, si a unor nopti spasmodice, in care fiecare e pe cont propriu in timp ce lumea din jurul lui se dezintegreaza incet.”
Karin Budrugeac (SUB25. ro)
„Pentru mine, Expres e ca-n jocurile alea de strategie de plecai dintr-un punct si totul in jur era bezna; cu cat explorai, cu atat se facea mai lumina si aveai o imagine de ansamblu a lumii prin care te invarteai.
Cartea e o colectie de povesti reale, dar invizibile pentru cei multi, ale unor subculturi din tranzitie, care redau fidel, fara floricele inutile si descrieri emotionale, in limbajul direct al lui Mihnea (e un avantaj daca citesti cu vocea lui), transformarea Bucurestiului dintr-o hazna orientala intr-una occidentala. Droguri, mafioti, talhari, procurori, wanabe porn-staruri si multe alte cioburi de istorie recenta. Citesc si ma bucur ca am crescut intr-un oras la marginea padurii, unde cea mai mare tentatie erau Tanita si aurolacul. Altfel, sper ca e doar un inceput pe drumul prozei documentare, un stil cvasi-inexistent pe aici, la care mi-as dori sa contribui in anii urmatori.”
Stefan Mako (jurnalist, Inclusiv. ro)
Mihnea Mihalache‑Fiastru (n. 1982) a absolvit psihologia, iar in prezent traieste si lucreaza in Bucuresti. A lucrat in presa din ianuarie 2002 pana in 2011, iar in perioada 2012–2016 a publicat eseuri pe mai multe site‑uri si in diverse publicatii culturale. In vara anului 2015, a initiat proiectul de antropologie video Strandoot, care s‑a concretizat intr‑un eseu video de 45 de minute despre strandurile din Bucuresti, din perioada interbelica si pana in prezent, proiectat in mai multe spatii culturale si in galerii de arta.
In perioada august 2015 – iulie 2016, a creat serialul web de docu‑fiction Susanele, concretizat in opt episoade, ale caror premiere lunare au avut loc in institutii culturale, galerii de arta si cinematografe. In noiembrie 2018, a lansat volumul Tehnologia Expunerii Universale, in care a scris despre magazinele universale din Bucurestiul de la sfarsitul anilor ’80, vazute din perspectiva unui copil care sufera de un sindrom obsesional nediagnosticat.