Postmodernismul în teoria literară românească

Principalul merit al studiului lui Robert Cincu este atenția la detalii, la cronologie, pasul prudent în lectură. Uneori, el seamănă unui entomolog privind cu lupa forme de viață distante și străine. Din această construcție de istorie a ideilor literare se detașează, însă, mai degrabă un „portret de grup” al criticii românești a unei epoci, și mai puțin o teorie românească (niște teorii…?) ale postmodernismului. În grupul respectiv se regăsesc și artiștii (al căror talent compensează sugestiv-instinctiv lipsa de informație), și universitarii flămânzi după referințele occidentale la care accesul lor era în cel mai bun caz dificil (și cu care dialogul lor era imposibil), dar și creatorii de opinie (cărora nici o temă nu le este străină); există, în fine – diletanții de serviciu. Cu aplicație, dar și cu ironie, autorul le găsește, tuturora, locul, măsura și contextul adecvat.

– Ioana Bot

Postmodernismul a agitat lumea culturală de la noi vreme de câteva decenii. Manifestate cu un decalaj rezonabil față de viața palpitantă din Occident a conceptului, energiile din jurul diferendului postmodern se sting încet după anul 2000. La o altă distanță rezonabilă, cartea de față reia postmodernismul românesc ca peisaj teoretic cristalizat în propria sa istorie. Arheolog minuțios, comentator detașat, interpret fin, Robert Cincu scrie o monografie de reală valoare pentru cultura academică și literară autohtonă, dar și un eseu foarte interesant de la distanța reflexivă a contemporaneității.

– Rareș Moldovan

Cartea de față constituie nu doar un debut editorial, ci și primul studiu despre postmodernismul românesc întru totul lipsit de parti-pris-uri generaționiste sau regionaliste. Robert Cincu își înscenează o postură de outsider pentru a aborda cu egală distanță critică fricțiunile ardente dintre șaizeciști, optzeciști și nouăzeciști, după cum lipsit de complexe se dovedește și când mediază principalele litigii teoretice referitoare la schimbările de paradigmă culturală din România ultimelor decenii ale secolului al XX-lea. Rezultă o istorie a postmodernismului autohton mult mai frugală sau mai friabilă conceptual decât au lăsat impresia numele și energiile intelectuale implicate în dezbatere, dar cu atât mai provocatoare pentru înțelegerea echilibrată a manierelor în care s-a scris (despre) literatura română postbelică și contemporană.

– Cosmin Borza