Jurnalul unui calator in timp, volumul 2. Asyrah

”Despre Maru se stia ca a fost un bun cunoscator al tainelor timpului primordial. Foarte putine fiinte l-au intalnit fata in fata pentru ca nu-i placea sa pastreze o forma fizica concreta si constanta. El lua forme diferite in functie de situatie si de fiintele cu care venea in contact. De la corpul unui copil in pantecele mamei, a unei simple flori sau chiar a unei aparent banale pietre, el sugera intotdeauna prin imagini calea de urmat. Vorbea foarte putin pentru ca prefera simbolismul gesturilor si imaginilor. In acest mod, el puncta esenta informatiei pe care dorea sa o transmita si din acest motiv putine fiinte puteau sa-i inteleaga mesajul.”

”In scurt timp am simtit ca nava s-a pus in miscare. Am incercat sa inteleg modalitatea de deplasare, insa nu reuseam. Era un mister total. Parea ca se misca singura, ca un balon in vant. Dupa ce s-a orientat catre Soare, vazand steaua noastra drept in fata am simtit un mic impuls, ca si cum nava ar fi accelerat rapid. Imaginea stelei a disparut brusc si in fata mea se vedea acum un vortex luminos, presarat din cand in cand de cate o licarire mai puternica. Am observat ca structura acestui tunel era aproximativ asemanatoare cu structura vazuta cand am fost prima data pe Edna in plan astral, pornind din starea de veghe. Intregul drum il pot asemana cu un fel de insurubare in spatiul cosmic, de parca intreaga galaxie se ordona precum un vortex in jurul navei.”

”Revenirea la constiinta de sine a fost insotita de perceperea unor raze de lumina ce imi ieseau din piept. Aphu era langa mine, desfacand dispozitivele montate pe brate la plecarea de pe Pamant. Privind in jur, am remarcat ca locul in care ma aflam era perfect sferic, surpriza depasita in momentul urmator de simtirea unui curent rece prin coloana vertebrala. Pesemne ca am avut o fata mirata, pentru ca Aphu a incercat sa ma linis- teasca:

— Este campul de recorelare celulara. Vei lucra cu asemenea dispozitive mult timp de acum in acolo si vei invata tot ce ai nevoie. Insa acum tre- buie sa pornim la drum. Nu va dura mult, dar este necesar sa te asezi intr-o capsula speciala. Modul in care se petrece saltul la distante asa de mari iti este inca necunoscut si cred ca ai fi bucuros sa iei legatura cu fiintele care conduc o asemenea nava.

Am incuviintat cu un suras, iar ochii mi-au sclipit de bucurie. O usa s-a deschis in fata noastra si am patruns intr-un coridor ingust imbaiat de o lumina blanda, alb–violacee. Parea ca lumina radia din toate directiile. Practic, nu aveam umbra.

Coridorul luminos ne-a dus intr-o camera unde se aflau doua scaune largi, cu aspect de fotoliu. Cu un gest simplu, Aphu imi indica sa iau loc. Fotoliul parea sa fie metalic si ma asteptam sa-i simt raceala specifica. Fara ezitare, m-am asezat si, cu toate ca pluteam cam la 5 cm deasupra lui, nu am simtit niciun disconfort. Pe masura ce ma relaxam, am vazut cum din dreptul picioarelor si al mainilor incepu sa se ridice un nor alb–galbui stralucitor, invaluindu-mi lent intregul corp. Cu toate ca ma simteam cuprins de o toropeala placuta, atentia mea crestea cu fiecare secunda.

In momentul urmator am avut parte de o surpriza ce mi-a taiat respiratia. O raza de lumina a aparut in jurul meu, crescand lent in intensitate pana cand m-a cuprins cu totul. In fata mea, peretii camerei au devenit translucizi si am inceput sa vad spatiul cosmic ca si cum eram in mijlocul lui, admirandu-i profunzimea. Spre stanga il vedeam pe Aphu, care medita acum. Prin comparatie, curiozitatea lui era complet satisfacuta, avand in vedere numarul calatoriilor de acest gen la care participase. Privirea mi-a alunecat pe sub scaunul lui si am vazut planeta noastra in toata splendoarea ei. In timp ce ma delectam cu aceasta imagine, am inceput sa sesizez in urechi cateva pocnituri si mici zumzete, inlocuite gradat de un bazait pre- lung ce crestea in intensitate si care venea parca din spatele capului. Foarte curand am observat ca acel sunet imi crea posibilitatea de a percepe camera in care ma aflam ca si cum ii atingeam peretii cu mana.

Cu toate ca ma aflam intr-o stare de semi–amorteala si nu imi miscam degetele deloc, aveam clar senzatia ca atingeam peretii. Am palpat de cateva ori diferite locuri din colturile camerei, inclusiv zone pe care in mod normal nu le puteam vedea cu ochii si care se aflau in spatele meu. Intuitiv mi-am dat seama ca puteam sa imi extind puterea de perceptie dincolo de pereti, ceea ce am si facut cu o incantare unica. Ma simteam ca un copil ce priveste curios o jucarie noua. Pas cu pas, incepusem sa simt nava si structurile ei de rezistenta. Cu toate ca nu aveam nici cel mai mic habar despre cum functiona si mai ales cum se deplasa, in perioada cat am fost pe nava traiam clar sentimentul ca percep o cunoastere superioara, ce imi reconfigura parca harta mentala.

Astfel, in doar cateva minute am devenit constient de prezenta navei cosmice. Avea o forma sferica. Am realizat cu surprindere ca eram perfect unit cu nava care avea totusi dimensiuni medii, aproximativ 50 de metri in diametru. Am simtit foarte usor faptul ca aproape toate comenzile si manevrele erau facute prin intermediul capacitatilor telepatice dezvoltate de piloti. Nava avea o constructie deosebita, care imbina atat elemente materiale, cat si campuri magnetice intense. Toate se coordonau mental.

In scurt timp am simtit ca nava s-a pus in miscare. Am incercat sa in- teleg modalitatea de deplasare, insa nu reuseam. Era un mister total. Parea ca se misca singura, ca un balon in vant. Dupa ce s-a orientat catre Soare, vazand steaua noastra drept in fata am simtit un mic impuls, ca si cum nava ar fi accelerat rapid. Imaginea stelei a disparut brusc si in fata mea se vedea acum un vortex luminos, presarat din cand in cand de cate o licarire mai puternica. Am observat ca structura acestui tunel era aproximativ asema- natoare cu structura vazuta cand am fost prima data pe Edna in plan astral, pornind din starea de veghe. Intregul drum il pot asemana cu un fel de insurubare in spatiul cosmic, de parca intreaga galaxie se ordona precum un vortex in jurul navei.

In timp ce admiram imaginea, am primit cu surprindere o informatie, parca venita din neant. Imi spunea clar ca pot pune intrebari. Spre marea mea bucurie, nava avea capacitatea de a-mi raspunde la intrebari! In acelasi timp, puteam lua legatura cu pilotii in mod telepatic; sesizam ca pot simti campul lor mental care cuprindea intreaga nava, dar totusi distinct de cel al navei. Fiind profund absorbit de trairea pe care o aveam, am simtit cu luciditate chiar si manevrele realizate. Am ramas cufundat intr-o stare perfecta de meditatie si astfel am primit raspunsuri despre modul in care era conceputa si folosita acea nava cu care calatoream prin galaxie.

Am ramas uimit sa aflu ca nava nu se deplasa prin spatiu, ci in timp. Ea s-a materializat doar pentru a ma lua pe mine si pe Aphu la bord. Sistemele de pe nava transformau instantaneu materia in energie temporala si traversa astfel timpul galactic. Coordonatele in spatiu si timp ale unei anumite planete erau folosite de piloti doar pentru a crea un mod de ancorare al navei intr-un punct specific din spatiu si timp.

Mi s-a explicat ca modul de deplasare in timp al navei se bazeaza, de fapt, pe rotatia galaxiei in jurul propriei axe. Practic, dupa ce am ajuns la bordul ei, nava s-a dematerializat apoi rematerializat intr-un moment in care, datorita rotatiei galaxiei, acel punct din care s-a dematerializat initial se afla suficient de aproape de Akata. Avand in vedere ca sistemul solar binar unde se afla Akata este mai aproape de centrul galaxiei, dupa rematerializare au fost necesare mici salturi in spatiu pentru a ajunge chiar langa Akata.