Puterea duhovniceasca a deznadejdii

Aceasta este deznadejdea, aceasta este moartea si pornirea fireasca a omului, care-si descopera aceasta conditie a sa, sa dispara, sa se sinucida, pentru ca el nu suporta conditia sa pentru ca el, in mintea lui, care este data de la Dumnezeu buna, intelege ca o astfel de faptura nu-si are rostul. Si cu adevarat o astfel de faptura nu-si are rostul, daca ea nu va fi implinita prin intalnirea cu Dumnezeu, de unde a si pornit, ca toate aspiratiile si dorintele lui sa devina o realitate si el sa-si recapete starea lui dintru inceput, starea lui fireasca. Unde este aceasta putere? Ideea si tema asta nu am inventat-o eu, o gasim la Parintii nostri si o vedem in Vietile Sfintilor…Starea cizmarului din Alexandria la care a fost trimis Sfantul Antonie ca sa invete desavarsirea crestina, care, stand in piata, si batand cuie in cizmele pe care le facea, privind la ceilalti spunea: „Toti acestia se vor mantui, Doamne, numai eu nu.” Si noi nu intelegem de ce aceasta credinta ca el nu se va mantui, si a noastra, care simtim la fel, ca nu ne vom mantui; pentru ca, una este desavarsirea pe care n-o atinsese inca nici Antonie, si alta este starea noastra jalnica in care colcaim. Si mintea noastra de crestini ai vremurilor pe care le traim, nu intelege despre ce este vorba. Si atunci, Dumnezeu trimite noua un sfant ca Siluan, care este omul timpului pe care-l traim, este apostolul timpului nostru. Si atunci cand nemaiputand sa-si raspunda la aceasta intrebare pe care noi toti o avem – eu as vrea ca noi toti s-o avem si sa nu mai traim in afara intrebarilor, decat daca am dobandit de acum puterea cea de sus si suntem dincolo de aceste framantari. Asadar, acest Siluan, framantat fiind, de ceea ce suntem noi, vine la Dumnezeu si-L intreaba; „Ce voi face pentru ca dracii ma necajesc si eu nu vad capat suferintelor mele?” Si atunci Hristos ii da raspunsul: „Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!” Acesta este un paradox. Gandindu-ma la aceste cuvinte, mi-am dat seama ca numai Sfantul Siluan putea sa le inteleaga pentru ca lui i-au fost adresate. „Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!” Ce altceva este iadul, decat in primul rand deznadejde? In clipa in care nu mai deznadajduiesti, iesi din iad. Cum dar si mintea in iad si sa nu deznadajduiesti? Este unul din paradoxurile Evangheliei, de altfel ca si toata Evanghelia care este un paradox, care este o sminteala, sminteala la care suntem chemati noi toti. Si daca nu ne va invata Dumnezeu sa iesim din acest labirint al mintii noastre, omul singur nu o poate face.