Un veac de singurătate

"Un veac de singuratate", capodopera care l-a propulsat pe Gabriel García Márquez pe orbita celebritatii internationale si i-a adus premiul Nobel (1982), este, in opinia unanima a criticii – dupa Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creatie a lui Cervantes -, cel mai frumos roman de expresie spaniola din toate timpurile, asa cum marturiseste si Pablo Neruda care il numeste "Don Quijote al timpului nostru".

Istoria celor o suta de ani ai fabuloasei aventuri traite de cele sapte generatii ale familiei Buendía, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperarile si sperantele lor, este de fapt istoria miticului Macondo, intemeiat de patriarhul José Arcadio Buendía, teritoriu prodigios, unde fantasticul, irealul, se insinueaza adesea in realitate, miraculosul convietuind firesc cu viata de zi cu zi. Insa intregul demers narativ sugereaza ideea ca Macondo nu se margineste la o arie concreta, istoria sa fiind de fapt istoria existentei umane, caci, asa cum arata autorul,"mai curand decat un loc de pe lume, Macondo este o stare de spirit".

Laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1982, scriitorul columbian Gabriel García Márquez s-a nascut in 1927, in Aracataca, fiind cel mai cunoscut scriitor sud-american al secolului XX, devenind pe plan mondial parintele realismului magic…

Am inceput sa scriu din intamplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten ca generatia mea era capabila sa produca scriitori; apoi am cazut in capcana de a scrie mai departe din placere, iar mai tarziu, in alta capcana, si anume, ca nimic nu-mi placea mai mult pe lume decat sa scriu.