Arhitectura experientei umane. De la evitarea suferintei la suferinta evitarii

Anul 3. 8 x 109 i. Hr. Esti o inlantuire de aminoacizi iar universul este apa, azot, dioxid de carbon si alte substante, lumina si temperatura. Prea mult sau prea putin din fiecare iti pot distruge structura. Spre norocul tau, pana acum conditiile au stat neschimbate insa de acum ghinionul face ca lucrurile sa inceapa sa se schimbe. Unele lucruri devin prea intense, altele, prea slabe.

Un fulger venit de nicaieri ti-a reconfigurat intreaga arhitectura – abia daca te mai recunosti. Dar si de data asta ai avut noroc pentru ca noua ta configuratie este adaptata noilor conditii. Insa aceste conditii nu raman neschimbate, ele par sa se afle intr-o continua transformare si, poate ca ai avut noroc cu fulgerul ala dar nu se stie cat te mai tine norocul. In orice caz, ai fost atat de norocos incat acum posezi o configuratie capabila de replicare, asa ca-ti faci o copie a ta astfel incat, daca mai fulgera, macar unul din voi sa fie norocos. Dar constati ca aceasta copie a ta nu e tocmai fidela, pe undeva s-a strecurat o greseala. Sigur, aveti multe in comun, insa are ceva diferit iar acea diferenta ii permite fratiorului tau sa apuce niste substante din mediu – molecule lipidice – pe care le combina, construindu-si un soi de invelis.

Arata cam ciudat si nu te poti abtine sa nu razi de aspectul lui. Dar pe masura ce timpul trece, constati ca lui ii merge tot mai bine, in timp ce tu esti tot mai afectat de moleculele si particulele

care roiesc in jurul vostru. La un moment dat, lovit de o astfel de particula, te vezi din nou reconfigurat iar noii tale structuri ii lipseste acum tocmai capacitatea de a-si face copii. Nu-ti ramane decat sa astepti fulgerul norocos, riscand sa fii lovit din nou de ghinion si sa-l invidiezi pe fratele tau care a devenit intre timp foarte prolific. In jurul lui de-acum se afla in suspensie o puzderie de clone de-ale sale, unele mai fidele, altele cu greseli destul de serioase care, prin caracterul lor caraghios, lui ii scot peri albi iar tie iti mai indulcesc neputinta si disperarea.

Timpul trece, conditiile se schimba, locul in care va aflati a devenit imposibil iar predictiile meteo pe termen mediu nu sunt deloc favorabile. O copie nereusita a fratelui tau, cea cu flagelul, codita aceea aflata intr-o perpetua vibratie astfel incat biata forma de viata trebuie sa se invarta in cercuri doar ca sa stea pe loc, este singura dintre voi toti care poate pleca de acolo, singura care se poate salva. Acum nimeni nu mai rade de flagelul ei caraghios, toti si-ar dori cate unul. Luandu-si ramas bun si despartindu-se cu greu de cei dragi, Codita a pornit singur in explorarea universului in cautarea unui loc unde conditiile sunt prielnice, purtand in structura sa genetica parti din fiecare. Daca va avea noroc, va gasi un loc mai bun unde, multiplicandu-se, ii va readuce pe cei dragi la viata in forme noi – ii va salva.

Facem un salt in timp, undeva in anul 2. 5 x 10⁶. Dupa multe milioane de ani de evolutie prin selectie naturala, esti o primata si traiesti in copaci alaturi de cei cativa din grupul tau care au mai ramas in viata. Esti dovada vie a succesului explorator al lui Codita. El si ai lui traiesc in fiecare celula a ta iar tu esti o forma noua, sofisticata a lor, o forma pe care au imbracat-o pentru a continua sa existe. Dar nu se stie pentru cat timp. Constant hartuiti de vulturi, serpi si pantere, frunzele si furnicile care constituie hrana obisnuita au devenit insuficiente pentru supravietuire. Trebuie sa gasiti o solutie, altfel veti fi istorie, la fel ca celelalte 99% din formele pe care viata le-a imbracat pana acum. Solutia, insa, nu se afla aici, in copac ci jos, in iarba deasa a savanei, departe de liziera, in locul in care, mai devreme, niste lei au lasat in urma resturile unei zebre dupa un pranz intrerupt prematur de un tunet. Nu-i ceva ce ati mai mancat pana acum dar daca leii o au in meniul lor de atata amar de vreme, poate ca n-o sa fie chiar atat de rau pe cat pare. Ceilalti, paralizati de frica, nici nu vor sa auda. Dar tu, cuprins de un entuziasm venit de nicaieri, te-ncumeti si, prinzand momentul potrivit, cobori din copac apoi, cu inima cat un purice, te deplasezi tiptil pana la les, il apuci si-l tarasti inapoi. Festin! Ok, poate n-a fost tocmai un deliciu si a fost si cam greu de mestecat insa a potolit foamea intregului grup. Intr-un sfert de ora! Cei dragi sunt salvati (cel putin deocamdata) gratie incursiunii tale in necunoscut. Iar pentru indrazneala si altruismul de care ai dat dovada, ai tai se gandesc serios sa-ti ridice statuie. O vor face dar le va lua ceva timp, asa ca ai putina rabdare (vreo doua milioane de ani). Pana atunci, dinamismul existentei face ca orele sa fie scurte iar anii sa fie lungi.

Facem un nou salt in timp, pana in zilele noastre. Tu esti acum o fiinta umana cu un organism compus din organe care, la randul lor, sunt formate din celule. Fiecare celula este urmasa indepartata a lui Codita si a predecesorilor sai. Esti dovada vie a succesului explorarii pe care Codita a inceput-o acum 3. 5 mld. De ani si reprezinti felul in care Codita i-a salvat pe cei dragi. Prin tine, Codita continua sa existe, alaturi de toti ceilalti, spiritul sau explorator fiind ceea ce iti insufleteste existenta. Acum esti o inlantuire foarte complicata a acelorasi aminoacizi de atunci, cu un invelis sofisticat si dotat cu versiuni moderne ale flagelului lui Codita si cu menirea de a explora universul in cautarea unui loc mai bun unde sa-i salvezi pe toti, sa-i readuci la viata in forme noi. Esti o primata evoluata care, de la evenimentul cu zebra, si-a pus la punct strategii sofisticate de securizare a avantajelor adaptative, care te-au propulsat in varful lantului trofic. Indiferent de nivelul de sofisticare, insa, esti o forma noua a aceleiasi esente.

Incursiunea in necunoscut este drama fundamentala a vietii, ilustrata in toate formele de expresie posibile, de la povesti mitologice si sisteme de credinta, basme, balade si romane pana la lucrurile marunte de zi cu zi. Continuam aventura vietii, exploram teritorii necunoscute, ne confruntam cu obstacole de multe ori periculoase, in speranta salvarii celor dragi. „Nu te vom

uita niciodata”, „Te vom purta in suflet”, „Te voi face mandru de mine”, „Nu te las la greu”, „Iti promit ca…” sunt doar cateva feluri in care exprimam unul si acelasi lucru, feluri in care aventura lui Codita continua. Orice vreau, imi doresc sau am nevoie care a existat vreodata, orice gand, idee sau sentiment, orice realizare a civilizatiei, toate acestea sunt manifestari ale fortei vitale care impulsioneaza aventura vietii. Pe parcursul acestei aventuri cream literalmente universul. Suntem exploratory in cautarea contextului prielnic manifestarii potentialului uman.

O forta fundamentala ne impinge constant in aceasta directie, orientandu-ne pasii mereu inspre teritorii necunoscute. Pe parcursul acestui periplu ne transformam, devenim tot mai mult ceea ce suntem capabili a fi, transformand totodata felul in care privim lumea si, prin aceasta, lumea in sine. Campul constiintei devine tot mai larg cu fiecare pas al calatoriei noastre, cuprinzand tot mai mult din acest univers pe ai carui umeri sta, ca si cum scopul ultim ar fi un univers constient de sine.

Insa uneori aceasta miscare naturala a vietii este sabotata. Nu tot timpul reusim sa fim Codita. Uneori suntem „ceilalti”. Nu gasim mereu puterea sa ne sacrificam confortul actual pentru un confort viitor incert iar uneori ne opunem cu toata fiinta acestei miscari vitale si atunci suferim cumplit. Orele se lungesc iar anii se scurteaza.

Atat de multi oameni isi irosesc astazi vietile, furati de mirajul confortului oferit de preocupari lipsite de sens, intr-o lume in care, mai mult ca oricand in istoria speciei noastre, oportunitatile manifestarii potentialului uman sunt practice nelimitate. Atitudinea docila in fata fricii de necunoscut ii impinge pe atat de multi in confortul financiar al unui job plictisitor, rutinier, steril, in „confortul” familiaritatii unei relatii toxice, abuzive, in confortul micilor placeri ale vietii, de la seriale tv la tot felul de vicii si in tot felul de alte situatii si contexte de viata diluate si claustrante.

Traim intr-o lume in care sisteme complexe de suport si siguranta, de neimaginat in trecutul ancestral al speciei noastre, vizeaza, in ultima instanta, confortul individului: sisteme medicale, sisteme de pensii, asigurari sociale, crese, camine si scoli publice, politie etc. Chiar daca sunt departe de a fi ideale, ele n-au existat dintotdeauna, stramosii nostri trebuind sa se descurce fara asa ceva. Incredibilul progres tehnologic din ultima suta de ani a transformat radical lumea prin descoperiri si inovatii pe toate palierele existentei, simplificand deplasarea si transportul, comunicarea, accesul la informatie, divertisment, alimente, inovand tratamente pentru boli incurabile etc. Cel mai sarac om de astazi ar fi invidiat pe buna dreptate de catre omul arhaic. Din perspectiva istorica, traim cele mai confortabile vremuri. Cand mergem dupa hrana nu suntem in pericolul de a fi mancati de leoparzi sau muscati de serpi, nu exista riscul sa ne intoarcem cu mana goala si sa suferim de foame inca vreo 2-3 zile. Cand ne potolim setea nu riscam sa fim inghititi de vreun crocodil sau fugariti de vreun rinocer. Cand dormim, nu riscam sa fim luati prin surprindere si atacati de vreun trib ostil. Intreaga evolutie insa s-a desfasurat in astfel de conditii. Asa a aratat rutina zilnica a vietii timp de miliarde de ani. Confortul zilelor noastre se datoreaza acestor stramosi care, in acele conditii atat de vitrege si-au asumat riscuri enorme pentru fiecare pas facut inspre civilizatia actuala.

Toate transformarile lumii pana in prezent ne-au adus atat de aproape de tot ce ne-am fi putut dori vreodata, incat frecvent cadem prada iluziei ca avem toate premisele pentru fericire. Aceasta optica a dat nastere unei tendinte tot mai accentuate de a face din fericire un scop in sine. Aceasta tendinta este cu atat mai viciata cu cat ne determina sa evitam disconfortul cu pretul suferintei de a trai in opozitie cu viata. Evitam riscul si ucidem oportunitatea.

Aceasta suferinta consecutiva iluziei confortului, al carei spectru se intinde de la simpla plictiseala si vid interior pana la patologii invalidante de natura psihiatrica si organica, se instaleaza insidios prin intermediul unor mecanisme achizitionate pe parcursul indelungatei aventuri a vietii, a caror menire este tocmai conservarea organismului si de a caror influenta suntem rareori constienti. Prin forta lor acaparatoare care rezida tocmai in caracterul lor obscur, aceste mecanisme pot deturna explorarea, orientand-o inspre linii moarte de ale caror capete ne izbim uneori fatal. Evitarea disconfortului expunerii la risc este echivalentul refuzului experientei care, in pofida efectului anxiolitic imediat, reprezinta refuzul de a participa la viata si nu poate avea decat un singur rezultat. Insa anumite experiente de viata ne pot reorienta, aruncand lumina asupra felului in care suntem condusi de forte aflate in penumbra.

Experientele de viata sunt aidoma unor macazuri care ne schimba directia, antrenandu-ne inspre noi oportunitati, nexcluzand de fiecare data posibilitati si alternative si concomitent deschizand noi si noi directii, imprimand astfel existentei fiecaruia dintre noi un parcurs unic – destinul se rescrie cu fiecare experienta.

Fundamental, suntem exploratori in cautarea sensului acestei aventuri. Avem nevoie de un liant care sa asigure continuitate experientei micilor si marilor reusite, inlantuindu-le intr-o poveste articulata care sa justifice si sa motiveze efortul si suferinta inerente explorarii. Cautandu-l, pavam drumul catre implinirea destinului uman, realizand, in cele din urma, ca prin intermediul creatiilor noastre devenim proprii nostri creatori.

In spiritul ideii conform careia intelegerea profunda a lucrurilor poate schimba omul, pe parcursul acestei lucrari voi incerca sa patrund in subsolul lucrurilor pe cat imi sta in putinta, cu promisiunea de a nu abuza deliberat de dreptul de a gresi, de a plictisi si de a pierde pe parcurs pe unii dintre cititori.