Într-o zi nu ne vom mai recunoaște

Fără a exagera efectul dramatic și evitând cu succes artificiul stilistic, poemele lui Alexandru Potcoavă arată cum experiența poate fi înzestrată cu un sens nou: e înfăptuirea unei căutări și realizarea unei întâlniri — în mișcarea identității pe suportul adevărului (ori al umbrei) și în graficul care stabilește locul de întâlnire a poeziei cu proza: „— spune-mi ce vezi — te-am prins eu de umeri/ — șiruri de pomi până departe și luminile unui/ supermarket unde n-am fost niciodată// — o fi am zis timpul nu-i pierdut ca pentru/ miile de băieți ce-au scăpat cu ultima suflare/ de un drum în siberia și îngrașă pământul aici/ în lagărul abandonat de sovietici și devenit/ gospodărie de partid// […] — bine, dar de ce îmi povestești mie/ toate astea?/ — pentru că nu o să fim/ împreună pentru totdeauna — oricât/ ne vom privi cu ochii urmașilor noștri/ într-o zi nu ne vom mai recunoaște” (oana).
– Gabriela Benga

Alte titluri pentru AlexandruPotcoavă (autor):

Ce a văzut Parisul (2013)

,

Viața și întoarcerea unui Halle (2019)

,