Puntea artelor

Tentatia magnificarii excesive a valorilor autohtone compor­ta nu putine primejdii. Pe cele, mai ales, de a suscita acuzatii de „protocronism”, de etnocentrism, de „localita”, de pasunism sau „esprit de clocher”, de ignorare a tabloului mondial al evolutiilor in domeniul vizat, acuzatii care, e adevarat, pot fi drepte sau ne­drepte: criteriul ramane legat de o chestiune de relativizare si de dozaj, deci de procedari inzestrate prin excelenta cu o foarte firava vocatie consensuala. Am mai evocat, cu alt prilej – vorbind despre romanele lui D. Tepeneag, pe care nu le socoteam inferioare celor ale nobelizatului Claude Simon – de riscul reeditarii sindromului „Notre grand Arghiropoulos”, ironizat (cu simpatie, totusi!) de E. Lovinescu in Aquaforte. Tot cautand, insa, sa evitam acest risc, ajungem sa ne expunem altuia: cel de a subaprecia, in pofida evi­dentei, un numar, deloc mic, de valori certe ale literaturii noastre postbelice.