Eşti ceea ce trăieşti

Față de ediția precedentă, al cărei tiraj se apropie de 7 000 de exemplare, în noua ediţie a volumului Ești ceea ce trăiești, care îl are drept autor pe părintele arhidiacon Sorin Mihalache, sunt de regăsit suplimentări și actualizări ale informației. Cuprinsul de acolo cunoaște aici îmbogățiri și nuanțări, date fiind referințele ample și bine așezate în arhitectura textului. Despre acea primă tipărire, de pus cu deosebire în lumină este faptul că a cunoscut o traducere în limba italiană. Ediții în limbile engleză și franceză sunt în pregătire, în scurt răstimp urmând să stea la dispoziția cititorilor.

În paginile volumului sunt aduse împreună cele mai noi cunoștințe dobândite în câmpul neuroștiințelor cu vechi reflecții îmbrăcate în cuvinte filocalice. Astfel, o idee centrală este aceea a nemărginitului nostru potențial de înnoire, de prefacere a propriei ființe. Este o latență relevată de cercetarea științifică actuală și valorificată plenar în strădaniile de înduhovnicire ale Părinților filocalici, care urmăresc transfigurarea propriilor vieți, prin eliberarea de patimi.

Aptitudinea aceasta aparte, a transformării vieții, este descrisă de un concept în preajma căruia se edifică mare parte din considerațiile cărții și care traduce titlul; este vorba de plasticitate. Faptul ce își găsește expresie în acest concept este acela că orice experiență pe care un om o trăiește parcurgându-și viața îl modelează lăuntric. Și aceasta, până în profunzimi aproape de neînchipuit, însemnând până la nivel intracelular sau molecular. Ceea ce cheamă luarea-aminte la fiecare gând, cuvânt sau gest, după cum și asumarea unei răspunderi pentru toate. Un gând filocalic care poate fi invocat în acest sens e de regăsit la Avva Dorotei. Acesta propune învinovățirea de sine pentru toate drept cheie pentru dobândirea liniștirii: „[…] cauza oricărei tulburări este, dacă vom căuta cu de-amănuntul, faptul de a nu ne învinovăți pe noi înșine […]; din cauza aceasta nu aflăm niciodată odihnă. […] Noi așteptăm să ne odihnim, sau să ținem peste tot calea cea dreaptă, nesuportând niciodată să ne învinovățim pe noi înșine. Cu adevărat, de ar agonisi omul mii de virtuți, dar de nu va ține calea aceasta, nu va înceta niciodată să supere și să fie supărat și va pierde toate ostenelile lui. […] Deci de se va cerceta cineva, cum am spus, pe sine cu frica lui Dumnezeu și-și va întreba cu de-amănuntul conștiința sa, se va găsi fără îndoială vinovat pe sine.”

Societatea contemporană este adesea caracterizată cu expresia „societate de consum”, ceea ce sugerează superficialitatea şi înclinația spre cantitativ. În privinţa aspectelor surprinse de această expresie, în zilele noastre sunt urmărite insistent produsele (mărfurile) destinate satisfacerii unor trebuinţe tot mai sofisticate, ce ţin de senzorial, de material, de imediat. Însă o astfel de preocupare, generalizată, poate afecta semnificativ dispoziţia omului pentru lucrarea duhovnicească, pentru rugăciune şi post, pentru ajutorarea aproapelui.

Pe de altă parte, explorarea ştiinţifică a continuat să scoată la iveală caracteristici remarcabile privind Universul şi viaţa. În secolul trecut, decenii la rând, fizica, astrofizica şi cercetările referitoare la cosmologie au evidenţiat caracteristici paradoxale ce privesc structurile şi interacţiunile prezente în cosmos şi tainele lumii vii. Începutul secolului al XXI-lea ne-a arătat că acum cel mai amplu front de lucru al cercetării ştiinţifice vizează însăşi viaţa omului, făptură înzestrată cu trup şi suflet. Astfel, preocupările interdisciplinare şi dialogul dintre filosofie, teologie şi ştiinţă, intensificat în secolul trecut mulţumită rezultatelor cosmologiei, îşi află continuare, în prezent, în noi deschideri ale medicinei şi neuroştiinţelor, de data aceasta către teologia şi spiritualitatea creştină. În aceste ample domenii de activitate, sunt scoase la lumină, deopotrivă, date ce privesc legătura dintre starea sufletească şi sănătatea trupului, modul în care gândurile, emoţiile şi experienţele afectează stările sufleteşti ale persoanei, dar şi adâncimile ei tainice şi modalităţile concrete prin care practica vieţii spirituale şi credinţa îi influenţează sănătatea şi viaţa. În fine, ţinând seama de legătura strânsă dintre experienţele concrete ale vieţii personale şi dispoziţiile, convingerile şi acţiunile noastre, cercetarea ştiinţifică, prin numeroase rezultate ale ei, oferă astăzi unele lămuriri ce vizează felul în care cultura, comportamentele şi obişnuinţele înrâuresc starea sănătăţii trupeşti şi viaţa sufletească.

Desigur, un aspect deosebit de semnificativ relativ la toate aceste teme noi de lucru, situate la confluenţa spiritualităţii cu medicina şi ştiinţele comportamentale, îl reprezintă constatările cu valenţe etice şi terapeutice, întrucât multe dintre concluziile cercetărilor aduse în discuţie privesc viaţa lăuntrică şi relaţia cu semenii. În felul acesta, datele ştiinţifice ajung să formuleze indicaţii cu valoare morală sau terapeutică, pentru viaţa persoanei şi a comunităţii, punctând ceea ce este dezirabil în gândurile şi acţiunile omeneşti.

În rândurile acestui nou volum ce poartă semnătura părintelui arhidiacon Adrian Sorin Mihalache, sunt de regăsit consideraţii de acest fel, care pun în lumină întâlnirea edificatoare dintre, pe de o parte, locurile ce ne fac cunoscută experienţa sfinţilor părinţi şi, pe de altă parte, datele recente din neuroştiinţe. Departe de a fi de natură să dezmintă vechile învăţături ale teologiei ortodoxe, cele mai noi cuceriri ale ştiinţei tocmai le confirmă. Incluzând şi filosofia în ecuaţie, autorul notează: „[…] de-a lungul mai multor decenii ale secolului trecut, cercetarea ştiinţifică a înaintat semnificativ pe frontul lumii înconjurătoare. În baza acestui progres spectaculos, s-a formulat ideea – prezentă şi în abordările privitoare la dialogul dintre teologie şi ştiinţă – potrivit căreia fizica, prin datele ei remarcabile, a adus ştiinţa mai aproape de filosofie.” (p. 16).

Cu deosebire despre neuroştiinţe este vorba aici; iar din cercul lor, despre acel compartiment anume care vizează studiul alcătuirilor şi proceselor cerebrale. Motivul pentru aceasta e dat de faptul că, aşa cum este enunţat în volum, „[…] neuroştiinţele au devenit […] unul dintre avocaţii cei mai convingători ai vieţii spirituale, consolidând deschiderea ştiinţei faţă de filosofie şi teologie […]” (p. 17).

Învăţăturile anterior evocate, preceptele care întemeiază abordarea creştină a minţii şi a sensibilităţii omeneşti, sunt, cum reiese din paginile acestei cărţi, în relaţie de congruenţă cu descoperirile şi afirmaţiile neuroştiinţelor moderne. În acest punct, găsim o specificaţie notabilă: „În particular, o direcţie importantă […] o reprezintă explorarea neuroştiinţifică a practicilor spirituale, identificarea posibilelor influenţe exercitate de acestea asupra cortexului şi asupra mecanismelor fiziologice. Aici pot fi incluse […] investigaţii care urmăresc amprentele cerebrale corespunzătoare diverselor experienţe spirituale. Sunt în atenţie efectele unor activităţi specifice vieţii religioase (cum ar fi meditaţia, rugăciunea, diversele stări contemplative, participarea la ritualul religios sau compasiunea) asupra funcţionării creierului” (p. 22).

Primeşte astfel întărire gândul unităţii (şi unicităţii) adevărului privind întregul fiinţării omeneşti. De asemenea, gândul coeziunii caracterizând ansamblul creaţiei divine, coeziune de care cunoaşterea omenească încearcă să se apropie şi care se răsfrânge în viaţa obişnuită, curentă, a comunităţilor umane şi a fiecărei persoane în parte. „Cosmosul e organizat într-un mod corespunzător capacităţii noastre de cunoaştere. Cosmosul şi natura umană ca intim legată de cosmos sunt imprimate de o raţionalitate, iar omul – creatură a lui Dumnezeu – e dotat în plus cu o raţiune capabilă de cunoaştere conştientă a raţionalităţii cosmosului şi a propriei sale naturi.”

O exemplară înfăţişare a coeziunii menționate aflăm în prezentul volum. Şi, alături de acesta, încă un accent din cuprinsul lucrării e vrednic să fie reţinut. Anume, acela pus pe necesitatea luării-aminte la mrejele sau tentaţiile unor valori aparente, ale unor bunuri iluzorii. Timpurile (post)moderne sunt asaltate de astfel de himere, ce caută să năruiască temeiurile valorice ale umanităţii dintotdeauna. A răspunde afirmativ incitării, astăzi omniprezente, la grabnică satisfacere a oricărei trebuinţe conduce, cu vremea, la statornicirea unei dispoziţii lăuntrice nocive.

Consolidată ca efect al căutării asidue a îndestulării nevoilor, amintita dispoziţie nocivă produce efecte şi la nivel cerebral. Este indusă o înclinaţie către a întrebuinţa într-o cât mai mică măsură facultăţile cerebrale ţinând de cunoaştere, de curiozitatea intelectuală (aceea care urmăreşte pătrunderea cauzelor, a temeiurilor).

Astfel, notabila evoluţie a cercetărilor din domeniul neuroştiinţelor constituie un aspect asupra căruia volumul de faţă atrage atenţia. Este vorba despre desfăşurări pe care autorul le consideră a fi ilustrative pentru o tot mai clar perceptibilă conturare a unei afinităţi între ştiinţă, în general, şi domenii precum teologia şi filosofia. Un alt aspect învederat aici, către a cărui tratare cititorul este anunţat că au a se îndrepta multe dintre paginile ce urmează, priveşte o calitate specială a neuroştiinţelor. Anume, aceea de a confirma, cu mijlocirea unor date specifice, obţinute prin procedee proprii lor, validitatea unor repere fundamentale ale vieţii spirituale.

Sunt evidențiate raporturile de apropiere dintre exteriorizarea unor valori prețuite în creștinism și dobândirea de către om a unei condiții prielnice, lăuntrice și trupești. Se arată, astfel, că studii cuprinzătoare şi amănunţite, întreprinse şi desfăşurate recent, au descoperit că faptul de a ne manifesta, în relaţie cu celălalt, compasiunea, empatia sau disponibilitatea pentru a acorda sprijin ne influenţează benefic sănătatea fizică, precum şi stările sufletești. E mai cu seamă cazul raporturilor din cadrul familiei. Mai specific, e de remarcat cu deosebire importanţa ce-i revine afecţiunii materne, în stadii timpurii ale vieţii copilului. Manifestarea iubirii din partea mamei produce asupra copilului nou-născut o înrâurire binefăcătoare, generând echilibru psihic şi fizic.

Știinţa modernă probează existenţa unei corelaţii între intensitatea şi constanţa trăirilor de ordin spiritual, pe de o parte, şi buna stare a sănătăţii, pe de altă parte. S-a dovedit astfel că o viaţă religioasă activă (definită de compasiune, dusă spre binele unei comunităţi, în solidaritate cu ceilalţi) favorizează sănătatea. În plus, previne o plagă de care societatea actuală este profund marcată: solitudinea.

O astfel de viaţă, trăită sub imperiul unor coordonate spirituale, dezvoltă consecinţe transformatoare benefice chiar în ce priveşte structura şi funcţiile creierului. O veche teză, abordată în cea de-a patra parte, admisă multă vreme în domeniul neuroştiinţelor, acreditează ideea că, la un anume stadiu al vârstei adulte, legăturile dintre neuroni devin inflexibile, rigide. Este o eventualitate cu totul străină de viziunea pe care spiritualitatea creştină o propovăduieşte, pe care realităţile duhovniceşti o validează. Or, descoperiri ale medicinei zilelor noastre infirmă teza amintită. S-a dovedit că, indiferent de vârsta biologică, sistemul nervos e capabil de reorganizare, de înnoire. Omul e definit de libertate, persoana trece dincolo de imperative pe care natura sau cultura i le pun înainte. Urmând pilda Mântuitorului Iisus Hristos, a Dumnezeului-om, omul se poate apropia de dumnezeire, depăşind spectrul desfăşurărilor temporale exterioare, ca şi pe acela al morţii.

Se împlineşte astfel pe sine, îşi câştigă fericirea. În obţinerea stării acesteia fericite, un rol considerabil e de recunoscut inteligenţei spirituale. Este cu neputinţă ca o viaţă să-şi atingă deplinătatea, să ajungă a fi întreagă, în absenţa spiritualităţii. Iar o adevărată viaţă spirituală pretinde disponibilitate pentru jertfă şi trăire a iubirii de Dumnezeu şi de semeni, cu aşezarea într-un plan secund a scopurilor relative la bunăstare.

Dobândirea de către om a unei condiţii lăuntrice care să fie cât mai apropiată desăvârşirii este hotărâtoare şi pentru natura şi calitatea explorărilor ştiinţifice, care tind a fi, în măsura posibilului, obiective. (O apreciere întărită de împrejurarea că fizica modernă atestă realitatea impactului pe care observatorul îl are asupra comportamentului sistemului observat.) Cea care intervine aici (şi ocupă un loc central în consideraţiile Părinţilor Bisericii asupra firii şi evoluţiilor omeneşti) este lucrarea despătimirii. Spre înfăptuirea acesteia, raţiunea, mintea şi inima omului (ale celui pe care autorul îl socoteşte a fi „cel mai mare mister al Universului”) sunt de pus în slujba actualizării unui dialog cu Dumnezeu. Aşa îşi află ele împlinirea, libertatea, în realizarea unităţii cunoscătoare cu Adevărul, Care nu este o abstracţiune sau o proiecţie, ci este Persoană.

Mare parte din textele care alcătuiesc volumul Eşti ceea ce trăieşti. câteva date recente din neuroştiinţe şi experienţele duhovniceşti ale Filocaliei, scris de Părintele Arhidiacon Adrian Sorin Mihalache, au fost publicate în perioada 2011-2019 în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, unele însă sunt inedite. Ele ne oferă date recente și rafinate de ordin ştiinţific, privind înţelegerea modului în care creierul omenesc şi mintea omenească sunt structurate şi în care își exercită influenţele. În prezentarea acestor date științifice, pe care le analizează atent, autorul se raportează constant și în mod original la teologia patristică, a cărei perpetuă actualitate este astfel încă o dată dovedită.