General | |
---|---|
Authors | Jakab Elek |
Publisher | Scoala Ardeleana |
Year | 2020, 2021 |
Others | |
Translators | Varga Attila |
Language | Română |
Identification | |
ISBN-13 | 9786067977400 |
Format | |
Dimensions | 13 x 20 cm |
Pages | 232 |
Cover | Paperback brosat |
Istoria Clujului Seria I. Vol. V
31,50 lei
Authors | Jakab Elek |
---|---|
Publisher | Scoala Ardeleana |
Year | 2020, 2021 |
Language | Română |
Pages | 232 |
Multă lume a citat această carte, însă puțină lume a citit-o. În ciuda valorii sale, ea a fost publicată o singură dată, și nu a fost niciodată tradusă în limba română. Suntem mândri că am demarat proiectul de traducere în limba română a acestei lucrări monumentale, de importanță majoră pentru istoria Clujului. (Sebastian-Iacob Moga, Președinte al Asociației „Vechiul Cluj”)
* * *
Pentru mulți dintre cititorii prezentei cărți poate părea neobișnuit faptul că deschidem rândurile de față adresând sincere felicitări colegului nostru Dr. Varga Attila, cercetător științific principal la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și profesor asociat la Oxford Brookes University, pentru consecvența demonstrată, în ultimii ani, în ceea ce privește recuperarea operei unui mare istoric maghiar din epoca modernă.
Iată că, acum, avem finalizată traducerea și editarea critică a celui de al cincilea volum al primei serii din monografia dedicată istoriei Clujului de către savantul Jakab Elek. Reiterez, și cu acest prilej, ideea că opera lui Jakab Elek este una cardinală pentru cunoașterea adecvată nu doar a istoriei Clujului, dar și a trecutului Transilvaniei date fiind rosturile acestui burg transilvan din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea. (Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan)
* * *
În urmă cu cinci ani, Asociația „Vechiul Cluj” a luat decizia de a susține inițiativa cercetătorului Varga Attila, de la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, care își propunea să ofere publicului larg prima traducere în limba română a uneia dintre cele mai importante lucrări despre istoria orașului de pe Someș: Istoria Clujului, de Jakab Elek. […] volumul de față, al cincilea al celui de-al III-lea tom al Istoriei Clujului, este dedicat remarcabilei domnii a Mariei Terezia de Habsburg, arhiducesă a Austriei, regină a Ungariei și Boemiei (1740-1780), dar și împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, în calitate de soție a împăratului Francisc I (1745-1765) și de mamă a împăratului Iosif al II-lea (1765-1790). Personalitate puternică și dinamică, […] Maria Terezia a rămas prezentă în memoria colectivă a transilvănenilor, devenind personaj al mai multor legende. (Tudor Sălăgean)
* * *
Iată că Istoria Clujului de Jakab Elek, traducere în limba română de Varga Attila, a ajuns și la volumul al cincilea, ceea ce, firește, înseamnă mult pentru acest proiect de lungă durată. Acesta, așa cum se știe, este susținut de Asociația „Vechiul Cluj” și Primăria Municipiului Cluj-Napoca, propunându-și să ofere și publicului de limbă română accesul la una din operele monumentale din secolul trecut care, azi inclusiv, este de referință pentru toți cei care vor să cunoască mai bine trecutul acestei urbe.
Trebuie să mărturisesc faptul că sunt plăcut surprins și bucuros, totodată, pentru aceea că prezentul demers, extrem de dificil, se bucură de continuitate, iar aceasta se datorează instituțiilor sus menționate, dar și cercetătorului dr. Varga Attila de la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cel care, pe lângă proiectele sale complexe cu caracter interdisciplinar, și-a asumat, cu mult curaj, și această provocare deloc ușoară. (Dr. Adrian Crivii)
Alte titluri pentru JakabElek (autor):
Istoria Clujului. Seria I. Vol. IV (2020)
,
Alte titluri pentru IoanBolovan (prefatator):
Istoria Clujului. Seria I. Vol. IV (2020)
,
Mitropolitul Andrei Șaguna (2023)
,
Alte titluri pentru TudorSălăgean (prefatator):
Istoria Clujului. Seria I. Vol. IV (2020)
,
Alte titluri pentru VargaAttila (traducator):
Istoria Clujului. Seria I. Vol. IV (2020)
,
Alte titluri pentru AdrianCrivii (postfatator):
Istoria Clujului. Seria I. Vol. IV (2020)
,