Strigonia imperialis

Mergeam de cateva ore bune prin ploaie spre Moldova, mai bine zis sa vizitez Manastirile din nordul Moldovei. Obosit de drum si de sosea monotona, fara sa-mi dau seama am ajuns in judetul Vrancea. Ca prin vis, apare in fata noastra un soldat din Primul Razboi Mondial, in uniforma gri si cu moletiere. Tinea atintita spre noi o pusca mitraliera „LEWIS” model 1912 cu incarcator tambur, si incepu sa strige la noi cu o voce ce parea din alta lume:

„P’aicea nu se trece”! Soldatul avea barba si mustatile neingrijite si vazand ca noi nu ne oprim a tras pre noi o rafala de mitraliera. Curios ca gloantele nu ne-au atins si nici macar n-au spart geamul. Soferul meu, sub presiunea emotiei si a fricii, in loc sa opreasca a accelerat, lovind in plin pe viteazul si vigilentul soldat. Dupa ce trecem peste el, soferul puse o frana brusca. Imediat cum s-a oprit masina, am coborat iute, sa dam o mana de ajutor. De necrezut, nu vedem nici tabla indoita de la impact nici urme de gloante sau de sange! Fugim repede in spatele masinii. Soldatul nicaieri! Privim sub masina – nici urma de soldat! Ne-am privit nauci. Soferul alb ca varul, nu se mai opera din inchinat. Unde a disparut cadavrul? Timpul a trecut. Dupa multi ani, invitat la Alba Iulia, de sarbatoarea Marii Uniri, din multime s-a apropie un soldat cu o mitraliera „Lewis” pe umar si ma imbratiseaza. Il recunosc, uluit, pe soldatul de la Marasesti. Un coleg imortalizeaza foto aceasta imbratisare „Stigoniana” intre un om viu si erou mort!