Politica si strategie la Dunarea de Jos

Intre productiile de istorie militara veche din ultimii 25 de ani, evolutia globala a politicii si a strategiei in largul si importantul areal de la Dunarea de Jos ramanea pana la un moment dat un deziderat destul de indepartat. Este exact ceea ce Dr. Valentin Marin, istoric militar bine-cunoscut si de larga apreciere, a implinit prin lucrarea intitulata „Politica si strategie la Dunarea de Jos in secolele VI a. Chr. – II p. Chr.”.

Aceasta reprezinta intr-un anume sens o rara avis in peisajul lucrarilor de specialitate de istorie militara veche. De la inceput trebuie spus ca, desi lucrarea se incadreaza in categoria a ceea ce este cunoscut in istoriografie sub numele de „istorie militara”, autorul nu isi concentreaza demersul stiintific pe analiza si descrierea amanuntita a structurilor acestui domeniu (trupe, personal, armament), asa cum ne-am fi asteptat, ci navigheaza pe un teren al analizei politicii si strategiei militare in actiune. Importanta subiectului devine deci si mai evidenta daca alaturam cele doua notiuni: politica si strategie. Altfel spus, asa cum am invatat inca de la marii nostri dascali din Antichitate, strategia militara este un derivat direct si ireductibil al unei politici de stat, un instrument prin care se puneau si se pun si azi in practica, in actiune, cu mijloace de forta, doctrinele politico-ideologice si chiar economice ale unui stat. […]

Lucrarea Dr. Valentin Marin marcheaza o contributie notabila la cunoasterea politicilor strategice ale formatiunilor statale geto-dace si in ultima instanta a statului geto-dac sub conducerea lui Burebista si apoi Decebal in raport cu politica imperiilor emergente: persan, macedonean si roman. De aceea, volumul reuseste sa aduca contributii semnificative la unele teme mult dezbatute in istoriografia romaneasca: trasee ale armatelor in mars, locuri de batalii, calculul fortelor si mijloacelor angajate reprezinta un aport insemnat la istoriografia militara si in general la istoriografia romaneasca. (Mihail Zahariade, „Cuvant inainte”)