Implinire

[…] planurile pe care se dezvolta poezia lui Pillat sunt trei: realitatea concreta, planul general simbolic si realitatea lirica. Aceasta opera, cum s-a mai observat, ne propune un univers domestic foarte bine structurat peste si prin care se desavarseste rotatia anotimpurilor, implinirea destinelor umane pe treptele varstelor si ale evenimentelor capitale ale vietii (nasterea, nunta, moartea), trecerea suflului nevazut al timpului. […] Coordonatele tematice ale acestui univers rotund sunt insa mai mult decat simple teme: timpul, copilaria, moartea sau peisajul reprezinta axele lui arhitectonice, astfel ca poetul nu e un simplu evocator al trecutului, un cantaret al copilariei, un infiorat in fata mortii sau un descriptiv. Pillat solicita aspectul de adanca generalitate umana al acestor motive, are fata de ele o pozitie filozofica, tratandu- le ontologic, in ipostazele ultim abstracte. Descoperim aici un rezultat al etapei intelectuale a procesului genetic pillatian, dandu-ne seama ca efortul lucid al inteligentei sale nu se consuma numai in largirea sau detailarea tematica, ci, mai ales, in acest proces de abstractizare. Vazute din acest unghi, temele propuse devin entitati si intre ele se stabilesc legaturi firesti. Timpul e vazut prin peisaj si invers, astfel incat actul regasirii Miorcanilor sau Floricai nu tine de sfera de experiente specifice literaturii traditionaliste, nu e o simpla reintoarcere la vatra, ci debarcarea pe un taram in care perspectiva oarba si vecinatatea zeilor tutelari ai familiei ascute la maximum apetenta pentru ultimele abstractiuni si prepara sufletul pentru confruntarea cu stihiile. […] Pillat reprezinta in istoria lirismului romanesc, impotriva numeroaselor accidente sau aluviuni nesemnificative, tipul cel mai pur al cantaretului elegiac. El ilustreaza si dezvolta elegia pe tot parcursul manifestarilor sale; elegia sa, innegurata de accesul la ultimile probleme ale destinului uman, e imbarbatata, devine stenica prin increderea in frumusete si in om. Lirismul sau e specific, se sprijina pe o armatura morala si puternica, ai carei piloni de sustinere sunt solidaritatea cu generatiile si cu peisajul pe care omul e chemat sa-l infrumuseteze si prin care e chemat sa fie fericit. Zbaterea emotionala a versului sau plin de miresme, sonoritati, ecouri, provine din acel carpe diem, percept clasic inteles nu in sensul unui marunt practicism al placerii, ci ca o demna recomandare adresata omului sa infrunte si sa-si apropie toate urmarile si aspectele conditiei umane; melancolia amintirii, tristetea sfarsitului si ireversibilitatii timpului, dar si fulguirea de culoare, sunet si mireasma pe care fiecare clipa o pogoara asupra noastra. […]

Cornel REGMAN