Sora disparuta

De la autoarea bestsellerurilor Sotia plantatorului de ceai si Fiica negustorului de matase.

Bestseller nr. 1 in topul Sunday Times

Belle Hatton a inceput o noua viata, departe de casa. E cantareata intr-un club de noapte din Birmania anilor ’30, frecventat de lumea buna, si are multi admiratori sus-pusi. Pe Belle insa o bantuie un secret de familie, pana acum bine ingropat: disparitia micutei sale surori, Elvira, la Rangoon, in urma cu multi ani.

Cand incearca sa afle ce s-a intamplat, Belle da numai peste zvonuri nelinistitoare, barfe si amenintari. Oliver, un jurnalist american fermecator, promite s-o ajute, insa o nota anonima o avertizeaza sa nu aiba incredere in el…

Ce sentimente are pentru Oliver? Oare sora ei este moarta? Si, daca nu, are vreo sansa s-o regaseasca? In jur au loc revolte de strada si atacuri cu bomba, dar nimic nu o va opri pe Belle in misiunea ei de a afla adevarul.

„O carte emotionanta, complexa si minunat scrisa.“ Isabel Wolff

„A tras in piept aerul greu, plin de miresme orientale misterioase. Ce fel de arome erau? s-a intrebat ea. Apoi s-a oprit, ascultand clopotele de la templu, care pareau sa rasune din toate directiile. Pe strada, suvoiul de ricse, biciclete, automobile si pietoni o forta deseori sa se fereasca din calea lui. Judecand dupa limbile diferite pe care le auzea – probabil, hindustana, pe langa birmana si, bineinteles, engleza –, aici traia un amestec bogat de rase. Indienii pareau ocupati si vigurosi, chinezii, nerabdatori sa-si vanda marfa, dar birmanii erau cei care o incantau. Barbatii fumau tigari de foi si isi inclinau capul spre ea cand trecea pe langa ei, iar femeile, imbracate in haine imaculate de matase roz, erau minione si frumoase ca niste papusi. Purtau parul impletit strsns si impodobit cu o floare intr-o parte, dar se mira sa vada ca-si acoperisera fata cu o unsoare groasa, galbena. Fermecata de dulceata din zambetul lor, le zambea si ea, la randul ei.“

Fragment din carte:

" Ma prind de tocul usii si, cu toate ca sunt naucita de neliniste, ies pe palier. Pe urma, sprijinindu-ma de balustrada, ma uit in josul scarii. O usa din interior se inchide si holul se goleste – e liniste deplina. Oftez usurata si ma intorc in camera. Poate omul acela era un coleg de-al lui Douglas si nu are nimic de-a face cu mine.

Camera asta de la ultimul etaj, cu peretii inalti, mi-a devenit inchisoare – sau poate o sursa de consolare? In orice caz, sunt in siguranta aici sus. Daca inghit tabletele pe care mi le da menajera cu un pahar de apa dimineata si seara, spun ca nu sunt un pericol pentru mine insami….sau pentru altcineva. Zambesc. Daca-mi amintesc sa le inghit si nu le pun doar sub limba…

Aud vocile din nou si ma intorc pe palier in varful picioarelor. Din locul in care stau, il vad pe barbatul cu impermeabil bleumarin. Acum se uita in sus la mine. Zambeste, inclina capul si incepe sa urce scarile. 

In ciuda cetii din creierul meu, sunt sigura de un lucru.

Nu sunt pregatita sa ma duc."