Napoleon

„Cititorul va avea surpriza de a descoperi aici un nou Stendhal, un Stendhal al istoriei politice. El a facut aceste, din pacate, neterminate insemnari despre Napoleon, in doua etape, la un interval de aproape douazeci de ani intre ele. Tot ce a scris in cursul acestor doua tentative a fost adunat sub titlul general de Napoleon in aceste doua volume, dintre care primul: Viata lui Napoleon, a fost scris la Milano, in 1817-1818; cel de-al doilea: Marturii despre Napoleon, la Paris, in 1836-1837. N-ar trebui totusi sa se creada ca Beyle (Insotindu-l ca ofiter pe Napoleon in campania din Germania, Henri Beyle si-a ales pseudonimul de la micul oras Stendhal, unde fusese o vreme incartiruit – n. t.) a luat pana in mana numai sub impulsul evenimentelor, animat de entuziasmul admiratiei fata de Napoleon si indignat totodata de a vedea in Franta o atat de mare lipsa de recunostinta fata de un barbat atat de mare. Nu, dorinta lui de a fi istoric, n-as spune chiar vocatia lui, dateaza de mai inainte. La intai frimaire an XI (22 noiembrie 1802), in toiul pasiunii poetice a varstei, el isi nota in carnet proiectul de a intreprinde trei lucrari in proza: Istoria lui Bonaparte, Istoria Revolutiei si Istoria marilor oameni care au trait in timpul Revolutiei Franceze. Si, cu mare intelepciune, el adauga: „a se incepe aceste trei lucrari la treizeci si cinci ani, adica peste cincisprezece ani.

[…]Stendhal este deopotriva unul din primii istorici care au scos in evidenta principiul moral care sustinea fatada oficiala a regimului, si cum primul Imperiu era ajutat de aceasta emulatie care tindea catre aceleasi satisfactii, catre aceeasi nevoie de a straluci, de a se remarca, de se distinge cu orice pret. Pasiune colectiva pentru ilustrarea careaia el ne-a dat exemple graitoare. Imperiul facea sa se nasca toate aceste porniri si sentimente nu numai la francezi, ci deopotriva la toate popoarele unde Napoleon isi ducea armatele. Reactiile Italiei, in mod cu totul special, n-au fost nicicand analizate cu mai mult rafinament decat a facut-o el.” (Henri Martineau)