Zborul fluturelui din gât

Oare mulțimea infidelă va ști să plonjeze cu suficientă pudoare într-un suflet care se dezgolește cu atâta mărinimie? Oare va ști să-i asculte vibrațiile fragile, fără să le sufoce de îndată cu interpretări gălăgioase, hazardate, chiar zeflemitoare? Oare va ști să alunece delicat printre metafore fără să le calce prea apăsat îndrăzneala?

Am pătruns cu sfială prudentă în povestea lui Emilian. Liberă de prejudecăți. Am continuat cu discretă curiozitate. Neîndestulată de tribulațiile sufletești și mezaventurile lumești ale personajului. Am sfârșit cu recunoștință. Recunoscătoare unui personaj care rămâne el, în picioare, până la sfârșit.

Emilian e o împerechere reușită de contradicții originale: puternic în fragilitatea lui interioară, măsurat în excesele lui sufletești, lucid în beția simțurilor, rebel în resemnarea lui socială, demn în compromisurile lui profesionale. Mereu măcinat de stări și apucări ireconciliabile: cum să continuu să iubesc o femeie pe care nu o admir îndeajuns?; cum să continui să exercit o profesie pe care nu o respect îndeajuns?; cum să continuu să trăiesc într-o lume în care nu mă (com)plac îndeajuns?

Dincolo de rolul complezent de visător quijotesc pe care și-l asumă cu talent, Emilian este un lucid cu suficient simț practic pentru a ști cum se învârt toate șuruburile business-ului social. Căci nu numai avocatura e o tranzacție în care avocatul declamă ce trebuie de dragul onorariului. Societatea, în ansamblul ei, e un imens market in care furnizorii se întâlnesc cu clienții la fiecare cotitură de viață, iar nevoile tuturor sunt astfel, aparent, satisfăcute.

Constrâns de o diplomă prestigioasă, Emilian se vede, de voie la început, de nevoie mai apoi, târât într-un angrenaj profesional în care convingerile se subțiază, principiile se ajustează, iar valorile se cifrează în monede convertibile. Costumul elegant, viu colorat în nuanțele prosperității și succesului, maschează cenușiul deziluziei.

Nici Eros-ul nu-i surâde favorabil lui Emilian. În lumea ideală în care mai dă fuga printre procese, femeile au calități care le fac admirabile, iar bunătatea gol-goluță nu este una dintre ele. Iubește cu indulgență, deci fără iubire, se pasionează de Octavia cu detașare, deci fără pasiune, și uite-așa își trage sufletul de la o întâlnire la alta, în care nu pune suficient suflet.

Zbuciumat de conflicte interioare, copleșit de întristări fără nume, personajul avansează greoi, gârbovit de povara atâtor nelămuriri și incertitudini cu care n-a învățat să conviețuiască pacific. Și, mai presus de tot, sentimentul de neajustare sufletească la tiparele existente. De nepotrivire cu lumea așa-cum-este, care îl obligă să devină așa-cum-trebuie.

A fi diferit nu înseamnă a fi inferior, declamă sentențios Emilian, deși bătălia, în viață, nu se poartă neapărat între superioritate și inferioritate, ci între acceptare și neacceptare. Acceptare de sine, cu diferențe, insuficiențe, bizarerii și alte grozăvii personale. Nu știu să-i explic lui Emilian ce înseamnă a fi inferior. Simt ce înseamnă a fi superior: a urca toate treptele sufletești până când, într-un final căruia tu îi decizi momentul, ajungi la tine, te iei în brațe și nu te mai slobozi niciodată. Asta îi doresc lui Emilian, cu toată prețuirea pe care o am pentru sufletul lui superior!