Istoria Bisericeasca Universala, Volumul 2, partea 1. Bisericile eterodoxe vechi orientale de la inceput pana astazi

Expresia „Biserici Vechi Orientale” se refera la comunitatile crestine formate in perioada apostolica sau post-apostolica si raspandite la inceput in Orient, respectiv la marginea sau chiar dincolo de granitele rasaritene ale Imperiului Roman, apoi ale Imperiului Bizantin.

Aceste comunitati crestine se mai numesc si „biserici ne-calcedoniene”, pentru ca ele s-au separat de Biserica Ortodoxa dupa Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451, pe care l-au respins.

Cel mai adesea insa aceste comunitati au fost denumite in trecut „biserici monofizite”, pentru ca au adoptat doctrina despre o singura natura a Mantuitorului Iisus Hristos, invatatura condamnata la Calcedon, de aceea, din perspectiva Bisericii Ortodoxe celei una, ele sunt eterodoxe.

Prin aceasta precizare se intelege ca in acest volum nu folosim expresia de Biserica in sens eclesiologic, respectiv in sensul ca am considera aceste comunitati biserici depline precum Biserica Ortodoxa, ci folosim aceasta expresie numai in sens istoric, pentru a le denumi asa cum se definesc ele insele si, in plus, asa cum sunt desemnate de istoriografia generala.

In categoria Bisericilor ne-calcedoniene sunt prezentate in acest volum urmatoarele sase comunitati crestine vechi orientale: Biserica Ortodoxa Copta, Biserica Siriaca a Antiohiei, Biserica Apostolica Armeana, Biserica Siriana Malankara, Biserica Etiopiana Tewahedo si Biserica Eritreeana Tewahedo.

Preot prof. univ. dr. Viorel Ionita