Dincolo de verdictul estetic

In ochii mei, esteticul e subaltern spiritului. Nu cartea pe care o supun comentariului are importanta, ci doar pinza ideilor pe care paginile ei mi le‑au sugerat. Iar semnul dupa care imi dau seama ca intr‑o cronica am idei este ca ele culmineaza intr‑o impresie calofila, ceea ce inseamna ca, fara un ferment de idee, un text nu are efect estetic. Nu sunt critic literar si nici nu‑mi trece prin minte sa ajung. De altminteri, cronica de intimpinare nu mi se potriveste decit in masura in care impresia pe care mi‑o da cartea o pot converti in nuante de intelect, potrivit regulii ca o emotie fara concept e isterie, in vreme ce un concept fara emotie e sicriu. (…)

Nu exista fenomen cultural care, privit fara prejudecati, sa nu arate izbitoare trasaturi cultice. Literatura nu e profana decit pentru neaveniti, aura de mister care invaluie o opera fiind hotaritoare pentru destinul ei postum. Un scriitor care nu e inzestrat cu insusiri magice e un biet scrib cazut din rangul vocatiei, talentul neputind fi definit in chip rational. Cum nici prestigiului unei carti nu i se poate gasi o reteta de ordin logic. Sub acest unghi, o capodopera e o epifanie careia niciun critic nu‑i poate da o explicatie. Scriitorul e uzurpatorul profetilor, iar un poet fara banuiala de a avea clarviziune e ca un filosof care face apologia materiei. (Sorin Lavric)