La tiganci. Nuvele fantastice

La capatul lecturii, sa recapitulam motivele si elementele recurente in cele sase nuvele. Se retine, inainte de orice, aura de mister, atmosfera plina de suspans care caracterizeaza toate evenimentele, sentimentele si emotiile personajelor, ce par sa se afle mereu in asteptarea a ceva aflat dincolo de ele, ceva ce poate sa se intample sau poate sa nu se intample si care, in orice caz, le va proiecta intr-un alt plan ontologic.

Aceasta atitudine are, in mod firesc, implicatii in ceea ce priveste viziunea asupra timpului conceput, augustinian, ca un fel de distentio animi, adica o extensie a sufletului. […] Acest joc cu timpul imbraca, practic, forma unei anamneze care, in filosofia platoniciana se stie ca reprezenta calea prin care sufletul capata acces la sfera ideilor, asadar calea cunoasterii prin excelenta. […]

In aceste pagini de proza fantastica, de imaginatie, Eliade da o forma memorabila axiomei fundamentale a viziunii lui asupra lumii, conform careia orice hierofanie are drept consecinta revelarea sacrului ascuns in profan. Gratie amprentei inconfundabile a stilului sau, in aceste nuvele el reuseste sa neutralizeze frontiera dintre real si fantastic, pana intr-acolo incat sa le transforme in categorii indistincte si intersanjabile. Acest miracol se infaptuieste prin mijlocirea simbolului, mediator intre sacru (domeniu al ininteligibilului si al arhetipalului) si experienta umana (limitata la sfera perceptibilului si empiricului).

Giovanni Casadio