Poezia lui Andrei Gazsi e scrisa pe limba vietii, cu tot tragismul de care o viata pusa la incercare in fel si chip e in stare. Acordeonul lui de nisip, care, de nisip fiind, ramane totusi acordeon, scoate sunete de un patos al deznadejdii rar intalnit, dar si, uneori, de o delicatete uimitoare. Sunt sunete ce se aduna in acorduri noi, inca si mai puternice, inca si mai urgente decat cele cunoscute deja din celelalte carti ale sale. Sa le ascultam, asadar, sa ne minunam si sa vibram. (IOAN MILEA)
Poezia se releva atunci cand, in cadere, intinzi mana dupa un sprijin si, negasind de ce sa te agati, Dumnezeu – cine altul? – te ingaduie o vreme in taina cuvantului Lui, asta i-am spus neveste-mi din pragul diminetii si mi-a trantit usa in nas.
Cand m-am nascut, am plans. Tata se veselea cu lumea. Ochii mamei ardeau. Ce stia ea oare si nu mi-a spus nicicand?
Abandonat in tinda oceanului, nu eram ceea ce nu puteam fi. Uneori imbracam fantoma din paltonul meu negru si tot nu eram ceea ce nu puteam fi. Evadam, sarind gardul sanatoriului, printr-un procedeu geometric, intr-un dezechilibru mental, si tot nu eram ce nu puteam fi. Si totusi doar aici poti sa-ti dezvalui poezia, in acest spatiu al dezechilibrului ingust, marginit de insule nelocuite, mi-a spus moasa stergandu-ma de seul mamei.
Umbra dansa. Ochii mamei ardeau. Stia ea oare, inca de pe atunci, ceva ce nu mi-a spus nicicand?
Asta vreau sa o intreb chiar din pragul usii magicianului care m-a azvarlit prada emotiei, lasandu-ma sa te zaresc doar, viata!
Vizionare in tihna, platitori de bilete! (ANDREI GAZSI)
Nascut in 1 octombrie 1950 la Bucerdea Granoasa, langa Blaj, ANDREI GAZSI a facut studii de inginerie, fiind licentiat al Facultatii de Mecanica a Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca (1984). A debutat cu poezie in revista Tribuna din Cluj, la inceputul anilor ’80. A mai colaborat la publicatii literare precum: Familia, Steaua, Caiete Silvane, Nord Literar. Este autorul volumelor de versuri: Libertatea ca semn de carte (2014), Cu alte cuvinte (2017), Cate o carte postala pe luna (2019), ultima aparuta si in versiune maghiara (Havonta egy levelezőlap, traducere de Demény Péter, 2019), Liziera (2020), Bunul meu Marti (2021).
