Viata unui sclav american (autobiografia)

Fost sclav, abolitionist inflacarat, scriitor stralucitor, redactor de ziar si orator plin de elocventa, ale carui discursuri au aprins cauza abolitionismului, Frederick Douglass (1818–1895) a avut o viata uluitoare. Copilaria si tineretea i-au fost dominate de abuzuri fizice, de lipsuri si tragedii, dar printr-o tarie de caracter rar intalnita, Douglass a reusit sa depaseasca aceste obstacole pentru a deveni un reprezentant de frunte al semenilor sai.

    In Viata unui sclav american, care reprezinta cea mai citita si citata dintre operele sale, Douglass ofera descrieri explicite ale propriei copilarii si ale experientelor infioratoare din perioada sclaviei, precum si o relatare incitanta a evadarii sale dramatice din Sudul sclavagist. Publicata in 1845 pentru a potoli indoielile cu privire la originea sa – din moment ce putini sclavi din acea perioada puteau sa scrie –, Viata unui sclav american este admirata astazi pentru pasiunea sa extraordinara, pentru descrierile sensibile, pline de viata, si pentru forta naratiunii.

    Fragment din autobiografie:

    “Cat despre felul in care am fost tratat eu cat am trait pe plantatia colonelului Lloyd, acesta a fost foarte asemanator cu tratamentul pe care il primeau ceilalti copii ai sclavilor. Nu eram destul de mare ca sa lucrez pe camp si, in afara de lucrul la camp, nu era mare lucru de facut, asa ca aveam mult timp liber. Cele mai importante lucruri pe care le aveam de facut erau sa aduc vacile seara, sa nu las gainile sa intre in gradina, sa mentin curata curtea din fata si sa indeplinesc comisioanele fiicei batranului meu stapan, doamna Lucretia Auld. Majoritatea timpului liber il petreceam ajutandu-l pe stapanul Daniel Lloyd sa gaseasca pasari, dupa ce le impusca. Legatura mea cu stapanul Daniel mi-a adus anumite avantaje. S-a atasat foarte mult de mine si a devenit un fel de protector al meu. Nu le permitea baietilor mai mari sa abuzeze de mine si isi impartea prajiturile cu mine.

    Batranul meu stapan m-a biciuit rareori si nu am suferit decat de foame si de frig. Am suferit foarte mult de foame, dar mult mai mult de frig. Pe zaduful verii si in frigul iernii umblam aproape gol — fara papuci, fara sosete, fara jacheta, fara pantaloni, doar cu camasa aspra de calti de in, care imi ajungea numai pana la genunchi. Nu aveam niciun pat. Daca nu as fi obisnuit sa fur un sac cu care se ducea porumbul la moara, as fi murit de frig in noptile cele mai reci. Ma ghemuiam in sacul acesta si dormeam pe pamantul umed si rece, cu capul inauntru si cu picioarele afara. Aveam picioarele atat de crapate de ger, incat mi-as fi putut strecura in crapaturi pana cu care scriu acum.

    Nu aveam o ratie de hrana regulata. Mancarea noastra consta dintr-o fiertura de faina aspra de malai. Aceasta se numea terci. Era turnata intr-o covata sau intr-o troaca mare de lemn si asezata pe pamant.”