Pedagogia povestii

Aceasta carte este o „respunere de povesti ale lui Ion Creanga”. Subiect de curs, initial, pentru studentii Parintelui Constantin, decodarea celor trei povesti ale lui Ion Creanga – Capra cu trei iezi, Povestea lui Harap alb, Fata babei si fata mosneagului – s-a stramutat in pagina de carte, asa cum ii sade bine oricarei povesti. Demers curajos, rescrierea, resemnificarea acestor puncte forte ale literaturii romane in cheie teologica se face cu un firesc uimitor, intr-o logica seducatoare, de o temeinica acuratete. E darul Parintelui Constantin sa ne atraga prin fervoarea si fascinatia discursului sau, convingandu-ne de probitatea rationamentelor si a faptului ca, daca vrem sa ne asumam un viitor responsabil, atunci trebuie sa stim sa deslusim trecutul cuibarit, de foarte multe ori, in povestile Neamului nostru.

    „Sus inima! Din Raiul limbii romane, Ion Creanga este cu noi” (Autorul)

    Fragment:

    “Sa le spunem ascultatorilor ca nu facem o exegeza biblica asupra textului, si daca zicem trasnai sa le bine-primeasca, pentru ca, daca nu asculti cu atentie taina aceasta legata de povestile lui Creanga, nu intelegi propriul tau suflet. In fond, noi propunem un examen de sufletologie. In modul in care il vedem pe Span de asta data, „impreuna cu mosu-sau si cu verele sale" – aviz marilor gramatici ai Academiei! – „si cu altii cati se intamplase, li s'au adus mai la urma in masa si niste salati foarte minunate". Totul aici pare ca este spus pentru copii. Toate exagerarile acestea.

    Noi radem acum de multi dintre politicienii nostri, care merita intr-adevar luati peste picior cand vorbesc prostii, dar limba romana nu este asa de intepenita cum pare. Creanga aici zice povestea pentru copilul din el si copilul din el totdeauna se revolta si razbate. E interesanta intrebarea pe care o pune imparatul, care se vede ca e frate cu tatal lui Harap-Alb, pentru ca nu-l provoaca pe Span. Doar atat il intreaba: „Nepoate, mai mancat-ai salati de aceste, de cand esti?" „Ba nu, mosule, zise spanul; tocmai eram sa va intreb de unde le aveti, ca tare-s bune!…" Deci lingaul tot lingau. Cred ca nici nu i-a trecut prin cap pana atunci sa se uite la salati! El se uita la verisoare, sunt convins! Dar e intreaga povestea in astfel de dialoguri. O sa vedem ca ele mai apar pe parcurs; o provocare mutuala, un fel de skandenberg pe sub masa. E o provocare pe care imparatul e vizibil ca o face ca sa-i incerce puterea spanului. Doar ca spanul nu e curajos. El deleaga cautarea si iese de la masa, zicand: „Pun ramasag ca o sa-mi aduca salati!" Deci el pune ramasag pe viata ucenicului sau, cum am spune noi; pe viata slugii sale.”