Traditie si innoire

Traditie si innoire – Georgios I. Mantzaridis 

Atunci cand definim ca imposibil ceea ce depaseste puterile si posibilitatile omenesti, realizarea imposibilului constituie o contradictie in termeni. Iar pe cand aceasta contradictie este evidenta pentru orice om rational, crestinul este chemat sa o urmareasca si, mai mult, sa o transforme in scopul vietii sale. 

Partasia cu firea divina este noutatea inegalabila pe care o introduce in istorie Intruparea lui Dumnezeu. Este acel eveniment ontologic care il innoieste deplin pe om; nu priveste doar anumite fatete sau functii ale vietii sale, ci intreaga fire si intregul sau ipostas. Aceasta lucrare nu este deloc usoara; este realizarea imposibilului. Insa devine posibila prin credinta si se demonstreaza prin iubirea care ii imbratiseaza si pe dusmani. Iar iubirea fata de dusmani vine in contradictie cu obisnuinta firii umane. Dar devine posibila prin iubirea lui Hristos. 

In Evanghelie, realizarea imposibilului face trimitere adesea la credinta omului. „Daca veti avea credinta in voi cat un graunte de mustar… nimic nu va fi voua cu neputinta” (Mt. 17, 20). Cererii pe care tatal copilului demonizat o adreseaza lui Hristos, „de poti ceva, ajuta-ne”, Hristos ii raspunde: „De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede” (Mc. 9, 22-23). Este demn de remarcat aici faptul ca, precum cu alte ocazii, Hristos nu savarseste imediat vindecarea, ci ii propune omului credinta, prin care il face colaborator si partas la atotputernicia divina. Astfel omul dobandeste in viata sa o anumita dovada a realizarii irealizabilului; „isi activeaza” inceputul indumnezeirii sale. 

Crestinismul, in ansamblul sau, il cheama pe om la infaptuirea imposibilului. Si il invita la infaptuirea imposibilului, nu fiindca poate reusi prin propriile sale puteri, ci si deoarece atunci cand o urmareste, se poate apropia de aceasta. Atunci cand omul nu tinteste imposibilul, nu realizeaza satisfacator nici posibilul. Insa atunci cand omul tinteste imposibilul, descopera in interiorul sau puteri si posibilitati latente. Devine activ in mod deplin, incepe „nevointele cele mai presus de fire” si actioneaza ca o faptura care Il reflecta pe Dumnezeu cel atotputernic. In cele din urma, infaptuirea imposibilului se realizeaza prin participarea la puterea Arhetipului atotputernic si se obtine prin credinta. 

Georgios I. Mantzaridis