Mostenirea regatului dacilor

Interesat cu intreaga dornniei sale fiinta, de destinul dacilor si al mostenirii complexe si profunde adusa de ei in etnogeneza poporului roman, autorul pune in evidenta prin cugetari — ce urca adesea spre treapta filosofiei istoriei — prin comparatii cu soarta altor neamuri si observatii pornite de la fapte nu o data la indemana oricui, aspecte revelatorii despre continuitatea sufieteasca, culturala si materiala a celor despre care istoria parca si-a propus sa nu-i mai aminteasca. Cu o rara staruinta, domnul Gavril Cornutiu demasca si condamna cu vehementa sau ironie popoare, personalitati si oameni, deranjati de existenta noastra sub soare si mai ales de bogatiile spirituale si naturale pe care ei, dacii, ni le-au lasat. E o replica la multe din perfidiile contra noastra proliferate dinauntru si din afara. 

    Fragment din volum:

    “45 

    Avem mitul lui Zalmoxis care afirma ca, in cursul devenirii sale ca zeu, acesta ar fi petrecut o perioada de initiere meditativa in solitudine sub pamant. Cultul zeului Zalmoxis presupune automat si un proces de initiere in preotie, specifica, a viitorilor sarcedoti, care in mod logic ar trebui sa urmeze, cel putin simbolic, etapele initierii lui Zalmoxis. In acest caz, pe langa templele dedicate cultului, trebuie sa fi existat si un spatiu subteran, pestera naturala sau artificiala, sau pesteri. Nimic din toate acestea nu se gaseste la Sarmizegetusa. Se ridica intrebarile: Erau localizate in alta parte? Au fost ele inchise de romani in cursul furiei distructive? Oricum, daca au existat, atunci undeva trebuie sa fi ramas urme. Daca exista, ele ar putea contine surprize arheologice de proportii. Deocamdata nimeni nu a mers pe firul acestei idei spre a cauta pesterile Kogaionului.

    Pe de alta parte, unde sunt cimitirele Sarmizegetusei si cetatilor din muntii Orastiei? Au durat sute de ani aceste lacasuri si cetati. Au murit mii si mii de oameni. Unde sunt mortii dacilor, chiar daca sub forma de urne cu cenusa? 

    46

    Un posibil sau un sigur chip de zeitate?

    I. Premise

    Gandirea stiintifica este consecinta descoperirii gandirii logic-metodologice si a istorismului de catre grecii antici. Aceasta gandire, redescoperita de catre Renastere, aplicata feliilor specifice de realitate, a generat stiintele, care s-au dezvoltat impresionant, unele pana la niste limite care par definitive. Acest stadiu, tocmai datorita limitelor, este astazi depasit.

    Suntem in stadiul interdisciplinaritatii. Practic, nici o stiinta nu mai poate progresa decat la granita cu alte stiinte sau imprumutand idei de la alte stiinte, inspirandu-se. Transferul de idei este, astfel, esential.

    De aceea cercetarile cele mai fructuoase sunt cele in care colectivele de cercetatori sunt formate din specialisti ai diverselor stiinte conexe, ori nu, domeniului stiintific al temei de cercetare.

    In al doilea rand, gandirea oricarui om se colmateaza prin rutinare, atunci cand este obligata sa strabata cararile fixe ale specialitatii sale."