La capatul lumii si in tara aspra a minunilor

Romanul La capatul lumii si in tara aspra a minunilor povesteste despre doua lumi diferite– doua spatii tem-porale aparte– prin vocile misterioase a doi naratori: Watashi si Boku. Watashi, povestitorul tarii aspre a minunilor, porneste intr-o calatorie de sondare a propriilor amintiri. Lumea in care traieste Watashi este dominata de cuvinte si sunete, pe cind cea a lui Boku (naratorul din capatul lumii), de imagini si cintece, iar decorul este al unui oras ingradit, asemenea oraselor medievale. Cind soseste in oras, paznicul de la poarta de intrare (care isi petrece aproape tot timpul ascutind cutite) ii cere lui Boku sa-si taie umbra, subliniind ca in astfel de locuri nu va mai avea nevoie de ea. Pierderea umbrei aduce un detaliu in plus unui tarim kafkian in care simplitatea imaginii unei cesti de cafea este un lux al unei realitati uitate.

Traducere din limba japoneza si note de Angela Hondru

Haruki Murakami, unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani, s-a nascut in 1949, la Kyoto. A studiat teatrul la Universitatea Waseda din Tokio. Experienta de proprietar al unui bar in care se cinta jazz (reflectata in romanul sau din 1992, La sud de granita, la vest de soare) si cea de traducator al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote si Raymond Carver isi vor spune cuvintul in formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate – un tinut amagitor, lipsit parca de suflet si suflu, al carui spirit stravechi pare sa fi disparut aproape in intregime. Primul sau roman, Asculta cum cinta vintul (1979), i-a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Pinball, 1973 (1980) si In cautarea oii fantastice (1982, distins cu Premiul Noma). In 1987 a publicat Padurea norvegiana, bestseller international, tradus in numeroase limbi si vindut in milioane de exemplare. Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground. Atentatul de la Tokio si spiritul japonez (1997) si romanele La capatul lumii si in tara aspra a minunilor (1985, pentru care a primit Premiul Tanizaki), Dans dans dans (1988), Cronica pasarii-arc (1994, nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award), Iubita mea, Sputnik (1999), Kafka pe malul marii (2002), 1Q84 (2009-2010) si Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj (2013), precum si volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a disparut (1993), Dupa cutremur (2000), Salcia oarba, fata adormita (2006), Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga (2007), Meseria de romancier (2015) si Uciderea Comandorului (vol. 1, 2018). A fost nominalizat in repetate rinduri la Premiul Nobel.