A-ti lua crucea inseamna a merge impotriva firii (a naturii), care striga din toate partile ca noi trebuie sa ne devoram unul pe altul, ca pentru om este firesc sa se avante inainte, fara sa se uite in spate la cadavrele dusmanilor invinsi.
A-ti lua crucea inseamna a trai ca Hristos, a iubi ca Hristos, a crede in oameni si a sluji in chip dezinteresat Binelui.
A-ti lua crucea inseamna a te imbraca in Hristos, astfel incat sentimentele Lui sa devina ale tale, iubirea Lui de oameni sa devina a ta, bunatatea Lui sa se descopere in viata ta.
Crucea este iubirea dezinteresata fata de oameni!
Dar a-i iubi pe oameni este foarte greu! Citim despre cum s-au comportat locuitorii Ierusalimului in timpul rastignirii lui Hristos si ne gandim: „Doamne! Pentru cine Te-ai rastignit Tu?!”
Liniste! Uitati-va in jur! Dumnezeule, si nu neaparat in jur – uitati-va in oglinda! Din toate partile suntem inconjurati de cruci – Hristos continua sa Serastigneasca – sa Se rastigneasca pentru noi, niste contemplatori trandavi, care deja suntem obisnuiti cu aceasta revelatie a iubirii. Hristos Se rastigneste inaintea noastra! Inaintea noastra si pentru noi! Si cum raspundem noi la aceasta? Si cine este in stare sa raspunda? Numai cel ce isi ia crucea sa si merge dupa Hristos. Iar aceasta inseamna ca, in ciuda celor mai puternice dovezi ale faptului ca lumea zace in rele – iar oamenii sunt niste animale mici si ticaloase, care inseala, necinstesc, calca in picioare la prima ocazie –, in ciuda tuturor acestora, in nebunia Crucii tu continui sa marturisesti despre iubire si bunatate ca despre singura stare fireasca a omului si a lumii, ca despre planul lui Dumnezeu fata de creatie.
