Mirarea filozofică

„Facultatea mirării îi este proprie omului. Ne propunem aici să o reactualizăm. Cititorul va regăsi, sper, în mirarea altuia propria sa capacitate de a se mira. Va putea s-o recunoască și să spună: Da, aşa este! Cum se face că eu nu m-am mirat încă în legătură cu asta? Mirarea e o componentă esențială a condiției umane.”— JEANNE HERSCH

„Filozofia s-a născut din acel tip de gândire care are nevoie de o capacitate prealabilă a mirării. Aristotel vorbeşte despre naşterea filozofiei tocmai în legătură cu capacitatea oamenilor de a se mira – thaumázein – în privinţa faptului că există un lucru şi că el există aşa cum există. Iar mirarea filozofică în splendoarea ei ajunge să atingă cel mai adesea fiinţa lucrurilor de care nimeni nu se mai miră. Iar lucrurile de care nimeni nu se mai miră sunt tocmai cele pe care le întâlnim la fiecare pas şi care, prin îndelunga lor frecventare, au căzut direct în subînţeles. Filozoful vrea să înţeleagă ceea ce toată lumea, subînţelegând, nu mai înţelege: De vreme ce sunt înconjurat de oameni la fel ca mine şi trăiesc laolaltă cu ei, care este fiinţa coabitării? De vreme ce sunt prins într-o tradiţie şi trăiesc într-o casă, care este fiinţa locuirii? De vreme ce mă raportez necontenit la mine, iar propriul meu sfârşit, chit că ştiu sau nu, iradiază în mine clipă de clipă, care este fiinţa sinelui meu? De vreme ce totul este sau nu este, ce înseamnă «este»?”— GABRIEL LIICEANU

„I-am văzut odată împreună pe Czesław Miłosz şi pe Jeanne Hersch. Era la o conferință aici, la Washington, la Universitatea Georgetown. I-am zărit plimbându-se agale prin parcul din campus, printre clădirile neogotice, două siluete evanescente, mesagerii unui alt univers, oaspeți stingheri dintr-o cosmopolită Europă Centrală, supraviețuitori ai unei lumi pierdute, năruite, distruse. Lumea lui Stefan Zweig și a lui Thomas Mann, a lui Franz Kafka și a lui Paul Celan, a lui N. Steinhardt și a lui Aleksander Wat… Cosmosul burghez, deci urban, deci liberal, atât de disprețuit și de hulit de nihiliștii revoluționar-totalitari, cu pasiuni mistice şi/sau dialectice. Frumusețea indicibilă a unei lumi în care civilitatea conta.”  — VLADIMIR TISMĂNEANU

„Cu o săptămână-două înainte de a muri, la începutul lui iunie, în ajunul celor 90 de ani ai săi ce urmau să fie sărbătoriţi la Sorbona, Jeanne Hersch mai participa încă la dezbateri radiofonice în Elveţia, vădindu-şi până în ultima clipă încrederea în virtuţile comunicării cu semenii… Pedagogia limpezimii, adoptată de ea, de aici provenea: pentru a fi «un om» trebuie să ştii a-ţi pune întrebările dintâi… Aşa şi-a petrecut viaţa Jeanne Hersch. Dacă se risipea, era fiindcă acorda fiinţelor şi faptelor mărunte tot atâta importanţă ca şi celor de primă mărime. Dumnezeul filozofilor i-a dăruit în schimb ani mulţi pentru a putea propovădui nu numai «dreptul» de a fi un om, dar şi întrebarea cu care începe şi nu se mai sfârşeşte orice gândire.”— MONICA LOVINESCU