Casatoria, perspectiva ortodoxa

Toate catehismele si cartile ortodoxe de invatatura definesc casatoria ca Taina a Bisericii. La prima vedere, aceasta definitie poate parea ciudata; casatoria a fost si este practicata, in egala masura, de crestini si de necrestini, de atei, de generatii intregi de fiinte umane care nu au cunoscut niciodata sensul cuvantului taina. Omul se naste, se casatoreste, nastre prunci si moare. Acestea sunt legile firii pe care Dumnezeu le-a randuit si le-a binecuvantat. Insa casatoria este evidentiata in mod deosebit in Biserica: este numita Taina insasi binecuvantarea speciala revarsata asupra barbatului si a femeii care se casatoresc.

    CUPRINS:

Prefata • Introducere • 1. Iudaismul si Noul Testament • 2. Biserica primara si dreptul roman • 3. Casatoria ca Taina • 4. Casatorie si Euharistie • 5. Incununarea ca randuiala separata • 6. Randuiala actuala a Logodnei • 7. Randuiala actuala a Cununiei • 8. Casatoriile succesive • 9. Conditii pentru casatorie • 10. Casatoriile «mixte» • 11. Divortul • 12. Familie si planificare familiala • 13. Avortul • 14. Clerul casatorit • 15. Casatorie, celibat si viata monahala • 16. Un cuvant de incheiere

ANEXE: I. Noul Testament • II. Traditia Bisericii • III. Dreptul canonic • IV. Traditia liturgica • V. Randuiala actuala a Logodnei si a Cununiei 

     Fragment din volum:

    “CAPITOLUL 12. FAMILIE SI PLANIFICARE FAMILIALA

    Iisus insusi, in ajunul mortii Sale, in ceasul solemn cand a stat alaturi de ucenicii Sai la ultima lor Cina, a amintit despre nasterea de prunci: „Femeia, cand e sa nasca, se intristeaza, fiindca a sosit ceasul ei; dar dupa ce a nascut copilul, nu-si mai aduce aminte de durere, pentru bucuria ca s-a nascut om in lume" (Ioan 16, 21). Si toti parintii stiu ca „angoasa", deplin uitata atunci cand vine copilul, nu este reprezentata doar de durerea fizica a mamei, ci de toate anxietatile umane, de grijile financiare, resimtite adesea de toti barbatii si femeile inainte de a avea copii. Toate acestea dispar odata cu noua creatura, lipsita de ajutor si intru totul „a ta", care apare in familie si care are o nevoie disperata de iubire si de grija.

    Apoi, mai este si atitudinea lui Iisus in privinta copiilor: „chemand la Sine un prunc, l-a pus in mijlocul lor, si a zis: «Adevarat zic voua: daca nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor»" (Matei 18, 2). Va intelege oare o persoana care se fereste in mod deliberat sa aiba copii sensul deplin al acestui avertisment al Domnului — poate una dintre cele mai importante descoperiri din intreaga Evanghelie?

    De fapt, nasterea de prunci si cresterea copiilor sunt, intr-adevar, o mare bucurie si binecuvantare de la Dumnezeu. Nu poate exista vreo casatorie crestina fara o dorinta imediata si nerabdatoare a ambilor parinti de a primi si de a avea aceasta bucurie comuna. O casnicie in care copiii sunt nedoriti se bazeaza pe o forma viciata, egoista si trupeasca a iubirii. Dand viata altora, omul imita actul creator al lui Dumnezeu si, daca refuza sa faca aceasta, nu numai ca-si respinge Ziditorul, dar isi distorsioneaza propria umanitate; caci nu exista umanitate in absenta „chipului si asemanarii lui Dumnezeu", adica, fara o dorinta constienta, sau inconstienta, de a fi un imitator al Parintelui de viata-facator al tuturor."