Dilemele modernitatii intr-un oras transilvan

Perioada celei de‑a doua jumatati a secolului al XIX‑lea si inceputul secolului XX este in general considerata o epoca in care beneficiile modernitatii s‑au generalizat. Masura in care societatile au experimentat insa acest lucru a fost diferita, in functie de ritmurile proprii de modernizare, pentru ca desi vorbim despre un fenomen general, devenirea moderna a presupus parcursuri diferite, determinate de traditii, potential economic, social, cultural, dar si de propriile strategii si proiecte, fiecare caz contribuind, in fond, la conturarea imaginii de ansamblu. Ca si parte a Monarhiei habsburgice si apoi a statului dualist, Transilvania a experimentat, pe de o parte, efectele politicilor si strategiilor guvernamentale care au stat in aceasta epoca sub semnul recuperarii decalajelor inregistrate in comparatie cu celelalte state europene, dar si sub semnul uniformizarii, Monarhia incercand sa dea unitate conglomeratului de popoare si grupuri etnice care o compuneau. In acelasi timp, insa, grupurile etnice care coabitau in acest spatiu cosmopolit, si‑au asumat treptat, pe masura ce spiritul national s‑a trezit, propriile proiecte si strategii, ceea ce a dus la o diversificare a proiectului modernizator. Chiar daca, dupa cum spunea istoricul Jean Bérenger, Monarhia a esuat in a reduce pluralismul deosebit de complex al societăților pe care le‐a administrat, statul austriac și apoi austro‐ungar a oferit popoarelor sale o serie de instituții și practici, fără de care evoluția lor in sens modern nu ar fi fost posibilă. (din „Introducere”)