Opera Poetică / Απαντα Τα Ποιηματα

Lansat in anii ’80, Bogdan Ghiu e unul dintre cei mai interesanti poeti romani ai ultimelor decenii, foarte perso­nal, stapinind peste un teritoriu al lui si numai al lui: metapoezia. Inca de la inceput, scria Poem dupa Poem (titlul pe-atunci pre­dilect) pentru a obtine efecte de profunzime, de surpriza, de mister din reflectia fulguranta asupra textului, asupra limbajului, asupra poeziei. Se vedea – pe de alta parte – inca de atunci implicarea exis­tentiala in reflectia textuala, pasiunea, „visceralitatea”. Volumele ulterioare au mers pe aceeasi combinatie, adincind patetismul si „umanizind” metadiscursul poetic. De la formula concentrarii maxime, de tip haiku, autorul a deviat si spre mai ample extensii, mergind pina la secvente de proza eseizanta, „hasurind” pagina, cautind sensuri in albul ei acoperit cu negre sire. Poate ca vor fi existat dintotdeauna, insa au devenit in ultimele carti mai vizibile, mai impresionante notele de vizionarism ale manierei, aerul grav, de poezie esentiala. – Ion Bogdan Lefter

    „Schita pentru o reverie

 Unde esti, adolescenta?

 Ai fost frumoasa, dar repede

 ti-am pus capat, grabit

 cu un viitor care azi

 e prezent fara margini.

 Unde esti, piept al meu

 de atunci, in care azi incep

 sa simt din ce in ce mai distinct

 inima, plaminii, singele intorcindu-se,

 respiratia? Si nu am decit

 28 de ani (in curind voi implini 29),

 si cuvintele nasc deja invariabil

 aceleasi cuvinte, cuvintele mele

 s-au facut specie cuminte si

 truditoare si in curind, pre-

 simt, vor deveni istorie.

 Unde esti, nume al meu

 la care visam?

 Pamint al tinerelor copite

 astazi cazute?

 Si tu, Artaxerxe, adolescenta?

 Unde sint dinozaurii [candizi] cu visele lor?

 Am 28 de ani si cintecul e numai

 cuvinte.”