Trepte duhovnicesti

Cu ani in urma, pe cand eram Arhiepiscop la Alba Iulia, ne-a vizitat inaltpreasfintitul Nathanael, Arhiepiscopul ortodox de la Vatra Romaneasca, din America. printre altii, era insotit si de Parintele Arhimandrit Roman Braga, care mi-a lasat un manuscrisintitulat "Trepte Duhovnicesti". l-am pus deoparte si, din cauza altor multor obligatii, nu l-am lecturat. Dupa o vreme l-am citit si mi-am dat seama ca relatarile pe care le face Parintele Roman, intr-o discutie cu Dinu Cruga, au o mare valoare duhovniceasca si documentara. Este o retrospectiva a framantarilor spirituale din Romania de dupa razboi, cu foarte multe date inedite. Se poate lua contact cu personalitati din domeniul duhovnicesc si cultural mai putin cunoscute de noi.

Se insista asupra celor ce au activat la "Rugul aprins" de la Antim si asupra multor altor duhovnici.

O noutate este si relatarea referitoare la misiunea si viata ortodocsilor din America. Relatare obiectiva, netriumfalista si totusi optimista.

Particularitatile vietii bisericesti de acolo, total diferita de cele din tara, trebuie luate in seama de catre cei ce sunt preocupati de misiunea Bisericii Ortodoxe in mediul apusean. – Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului.

Fragment din cartea "Trepte duhovnicesti" de Dinu Cruga:

"Dupa ce faceam rugaciunile, ceream iertare unul de la altul. Asa ne-au invatat parintii; si ei cereau iertare de la noi. Iertati-ma ca ma duc sa ma culc; asa ceream noi iertare unul de la altul si ne duceam fiecare in camerele noastre ca sa ne culcam. Dar eu mai mic, dormeam cu mama, cum am spus. Tata nu era acasa decat la sfarsitul saptamanii. Si imi amintesc ca ma sculam noaptea sa ma duc afara; stiti, noi nu aveam case moderne cu baile inauntru; eram ca la tara. Cand ma duceam afara insa era intuneric, padure, caini si ma temeam. Mama mergea cu mine si ma invata sa spun psalmul. „Domnul este luminarea mea si Mantuitorul meu. De cine ma voi teme? Domnul este pazitorul vietii mele: De cine ma voi infricosa?" Si spuneam psalmul acesta ducandu-ne afara si nu-mi mai era frica. Sigur, padurea, cainii erau tot acolo, dar eu parca nici nu vedeam, nici nu auzeam.

In atmosfera aceasta am crescut. Cei mai multi din fratii mei s-au casatorit, desigur, dar noi cei mai mici ne-am dus la manastire. Mama a ramas apoi vaduva, pentru ca tata a murit intr-un accident de masina. Inainte de aceasta insa eram pregatiti sa venim in America. Tata pregatise pasaport pentru toti, cum era pe atunci randuiala. Eram in 1927-1928. Multi basarabeni au venit atunci in Canada; dar s-a intamplat accidentul cu tata. N-a mai trait dupa aceea decat cateva luni si a murit, iar mama nu s-a mai recasatorit. Dupa ce am crescut toti copiii, ne-a dat mama la scoli; nu pe toti, am avut si tarani. Sora mea mai mare a fost taranca. Eu insa m-am dus la Seminar."