Cartea-Sfinx si deriva hermetica

Cartea-Sfinx si deriva hermetica. Alternative critice

In demersul configurarilor critice asupra Operelor unor scriitori de referinta, am folosit doua modele de interpretare: modelul rationalist ce are la baza principiul identitatii (A=A), principiul non-contradictiei (imposibil ca ceva sa fie A si sa nu fie A in acelasi timp) si principiul tertului exclus (A este ori adevarat, ori fals), cu urmatoarele trasaturi traditionale, liniaritatea, finitatea, irevesibilitatea si modelul semiozei hermetice care neaga programatic cele trei principii: identitatii, non-contradictiei si tertului exclus. 

Interpretarea semiotica nu exclude principiile logice, din judecatile critice, ci doar adauga deductiei si inductiei, abductia. Limitele interpretarii semiotice sunt date de ceea ce numim semn – diadic sau triadic -, adica orice lucru ce poate deveni semnificant pentru altceva. Cititorul, tiranul nostru absolut, va trebui sa tina cont in perceptia din perspectiva semiotica a cartii, de definitia aparent paradoxala, data de Umberto Eco, semioticii: "disciplina care studiaza tot ceea ce poate fi folosit pentru a minti". Augusta minciuna a criticii / literaturii poate fi potentata semiotic, de interpret, cu si fara intentionalitate. 

Lumea configurata si interpretata e doar aparenta, cuvant, fenomen, simbol, semn, mit, ce nu are si nu poate sa aiba o semnificatie sau o natura obiectiva. Se stie, critica este o fictiune a fictiunii, in care orice lucru poate sa trimita la Marele Text al Literaturii si al Bibliopolisului, intr-o deriva hermetica (im)previzibila, daca avem in vedere existenta unui Dumnezeu. Ca orice cititor / critic ce nu-si apartine siesi, ci Textului, adica este dependent in mod necesar de Cartea Lumii, visez la o Bibliocratie activa si eficienta! – Petre Isachi