Viata spiritului. O investigatie inovatoare despre cum gandim

Traducere de S. G. Dragan

In 1973, Hannah Arendt devenea prima femeie care conferentia la prestigioasele Gifford Lectures, o serie anuala de conferinte initiata in 1888 ce urmareste „sa promoveze si sa raspandeasca studiul teologiei naturale in sensul cel mai larg al termenului“, imbinand stiinta, filozofia si spiritualitatea. Pregatindu-le pentru publicare, Hannah Arendt si-a extins ulterior prelegerile, insa nu a apucat sa duca lucrul la bun sfarsit – cartea despre „Viata spiritului“ ar fi urmat sa contina trei volume: „Gandirea“, „Voirea“, „Judecarea“, dar pana la moartea sa brusca in 1975 a reusit sa le finalizeze doar pe primele doua, publicate postum, in 1978, sub titlul The Life of the Mind. The Groundbreaking Investigation on How We Think. O vasta si patrunzatoare investigatie despre activitatile mentale fundamentale din viata contemplativa a omului, despre tot ce se petrece pe invizibilul „taram al gandirii“ (cum il numea Kant), Viata spiritului poate fi socotita incununarea finala si mareata a gandirii Hannei Arendt si totodata o mostenire bogata si provocatoare pentru gandirea generatiilor viitoare.

„Cartea cea mai fascinanta si mai stimulatoare scrisa de Hannah Arendt. Cititorul invata din ea molipsindu-se de perplexitatile pe care autoarea le-a trait atat de adanc.“ – The New York Times Book Review

„O inteligenta inflacarata si deopotriva umana care-si pune problema fundamentala a modului cum lucreaza spiritul.“ – Newsweek

HANNAH ARENDT s-a nascut la Hanovra in 14 octombrie 1906. In 1924 s-a inscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfarsit prin a-si lua doctoratul in filozofie la Heidelberg (1929), dupa ce studiase cu Heidegger, Husserl si Jaspers. A fost arestata de Gestapo in 1933, a reusit sa scape si s-a refugiat in Franta. In 1941 a ajuns in SUA, unde initial a scris pentru ziarul de limba germana Aufbau si a lucrat la Editura Schocken Books, ocupand in acelasi timp pozitii-cheie in diverse organizatii evreiesti. A fost una dintre figurile marcante ale gandirii socio-politice contemporane, abordand in lucrarile sale cele doua mari si dificile teme ale epocii postbelice: totalitarismul si antisemitismul. In 1951 a aparut monumentala monografie The Origins of Totalitarianism, in care analiza mecanismelor ce au facut posibila instaurarea unor regimuri totalitare, fasciste sau comuniste, este completata de evidentierea structurilor care le asigura mentinerea, precum si a consecintelor antiumane pe care le genereaza. In 1962 a participat la Ierusalim, ca ziarist trimis de revista The New Yorker, la procesul lui Adolf Eichmann, experienta descrisa in cartea Eichmann in Jerusalem (Eichmann la Ierusalim, trad. rom. Humanitas, 2008), in care formuleaza celebra teza a „banalitatii raului“. In anii '60 si '70 a tinut cursuri la mai multe universitati (Berkeley, Princeton, Chicago) si la New School for Social Research (New York). A scris pentru numeroase ziare si reviste, intre care Review of Politics, Journal of Politics, The New Yorker, Social Research. A murit la New York in 1975. La Editura Humanitas au mai aparut Scrisori. 1925- (corespondenta cu Martin Heidegger, 2007) si Fagaduinta politicii (2010).