Ghici pe cine iubesc eu?

Catia Maxim a ales drumul de scriitor in anul 2007, cand a aparut la Editura Echinox (Cluj) "Inca un pas", romanul ce marcheaza debutul sau in literatura. Anul 2008 a adus a doua aparitie editoriala: povestirile din "Clipe salvate" (editura Nicol, Bucuresti). In primavara acestui an scriitoarea ofera cititorilor un nou cadou ce se intituleaza "Ghici pe cine iubesc eu?". Nascuta in Bucuresti, absolventa a facultatii de litere, Catia a fost o perioada profesor de limba romana, dupa care a parasit invatamantul. A lucrat apoi la o editura pentru copii, in cadrul redactiei.

Ghici pe cine iubesc eu? e intrebarea ce se strecoara sinuos printre randurile acestui roman. Un roman-oglinda: chipul lui Adrian, chipul lor, al celor doua femei, Corina si Smara, care-i cotropesc existenta. Un subiect vechi de peste doua mii de ani: triunghiul conjugal! O zbatere uneori inutila, un exercitiu masochist pana la urma, dar atat de actual. O alta voce decat cea din romanul inca un pas: vocea lui, a barbatului. O provocare pentru autoare: tentatia de a descrie universul masculin. Romanul se vrea inca un pas spre zona aceea comuna, unde barbatul si femeia se pot intalni, pot comunica, stiind cat de diferiti sunt unii de altii.

Romanul unei iubiri imposibile

Catia Maxim este o tanara prozatoare, cu precadere romanciera, care se ia in serios, care stie ca proza de ampla respiratie presupune structura narativa, story si, mai ales, personaje. Cel putin asa reiese din lectura romanului Ghici, pe cine iubesc eu? (Editura Semne, 2009), a treia carte a autoarei, dupa romanul Inca un pas (2007) si volumul de proza scurta Clipe salvate (2008). Sa incepem cu personajele, de fapt cu personajul principal, Adrian, un om al zilelor noastre, in mare masura senin pe toata intinderea cartii, desi se afla intr-o situatie nu atat complexa, cat complicata. Fara sa fie un Don Juan, in sensul ca nu are scop in viata cucerirea de femei, mai curand el fiind cel vanat, in fond e un bigam, daca nu un poligam, ducand o viata dubla la vedere, intre sotie si amanta, mai degraba iubita, autoarea sugerand mai mereu aceasta diferenta de nuanta. Adrian este o victima a femeilor din viata lui: mama, sotia, iubita, amanta, care – paradoxal – toate il rasfata, dar toate sunt, de fapt, mai mult sau mai putin posesive, fiecare in felul ei: -Nevasta a devenit amanta si amanta a devenit nevasta. E ca intr-un labirint fara iesire, dar uneori isi mai ia cate o pauza si se mai intalneste cu Stela, care la randul ei il vrea si careia nu-i pasa ca are o nevasta-. Dar ziceam ca e rasfatat: -mama lui, cu iubirea ei obsesiva, celelalte femei care au trecut prin viata lui, nevasta-sa cu sentimentul ei stupid matern, ea, iubita lui, cu toare revarsarile de tandrete pigmentate uneori cu efuziuni materne. Daca romanciera Catia Maxim nu are neaparat forta analitica a unei Maria Luiza Cristescu, sa zicem, in schimb are capacitatea de a crea atmosfera, personaje, situatii care amintesc de proza regretatei autoare a Dulcei Brigitte. Cu diferenta ca aici, in Ghici…, avem de-a face nu cu analiza psihologica, in mod special, ci mai curand cu analiza comportamentala. Interesant este ca o prozatoare isi exerseaza condeiul pe trairile intime, mai superficiale sau mai adanci, ale unui barbat, si nu, cum te-ai astepta, ale unei femei. In speta, este bine redata indecizia, starea de incertitudine in care se complace la infinit personajul Adrian, personaj definit in doua fraze de un calugar de pe Ceahlau: Ai un suflet tare bun! Daca o sa-l mai lasi asa la drumul mare, o sa traga toti cainii de el. In aceasta rezida miza cartii. Traind aparent linistit in domesticitatea a doua, chiar a trei camine, fara a-si face abisale probleme existentiale, in realitate, omul este singur, el traieste de fapt drama singuratatii. Este singurul punct in care se intalneste cu Don Juan. De altfel, finalul ramane deschis, cu Adrian intr-o atmosfera cald-familiala nu alaturi de nevasta Smara, nici de iubita Corina, ci de o a treia, Stela. Este mesajul unei povesti de dragoste imposibila. Textul este fluent, monologurile interioare intrerup pe nesimtite naratiunea in stilul direct, apoi sunt create, fara lipituri la vedere, dialoguri din monologuri interioare, dar si dialog propriu-zis, autentic, fara note false. E ceea ce face lectura nu doar atractiva, dar si savuroasa in multe locuri. Catia Maxim este autoarea romanului de atmosfera cotidiana, de stricta actualitate.

DUMITRU AUGUSTIN DOMAN

Editor Centrul Cultural Pitesti