Tehomir

Intamplarile incep sa curga din februarie 1957. Un caz grav de tuberculoza, o carantina impusa si o motocicleta ruseasca Ij 49, galagioasa si obosita, au facut posibila retragerea lui Horatiu in plin an scolar. Avea doisprezece ani si era in clasa a 6-a la Scoala Generala Numarul 3 din Targu-Jiu. Colegul lui de banca tocmai murise fulgerator de tuberculoza, iar directia scolii si reprezentantii spitalului nu puteau sa isi asume alte riscuri. Solutia: trei luni de izolare. La asta se adauga si prudenta parintilor, care s-au gandit la siguranta lor si a fratelui surghiunitului. Asa s-a decis ca locul de carantina sa fie Tehomir, la casa bunicilor.

Satul se afla pe la jumatatea drumului dintre Targu Jiu si Turnu Severin, ingropat intre dealuri, la unsprezece kilometri de Motru. Tehomir inseamna in slavona liniste si pace. Provine de la marele voievod Tihomir Tih, stapan al pamanturilor dintre Jiu si Olt si tatal lui Basarab I, intemeietorul Tarii Romanesti. Dar „liniste” si „pace” nu sunt cuvintele care ar putea descrie cel mai bine lunile care urmeaza. Oranduirea comunista schimba fata locurilor copilariei si cultiva durere in vietile oamenilor. Tot acum, Horatiu se indragosteste pentru prima data.

Povestea se compune din imagini puternice, cu accente sumbre, alearga intr-un stil neasteptat si se refugiaza pe alocuri in fantastic. Palatul regal trece in zbor pe deasupra satului. Omul cu doua capete care se cearta permanent intre ele este una dintre atractiile circului ambulant. O ploaie inghetata preface animalele din batatura in statui din gheata, pe care copiii le sparg apoi cu topoare si cu ciocane.

„Cand apusul ii face umbra tot mai lunga si viata incepe sa apartina imprevizibilului, omul se apuca, din tainice motive, sa lase, cui va dori, marturii ale trecerii lui. Oaie tematoare, apartinatoare turmei, fac si eu acelasi lucru, smulgand din temnitele ucigase ale memoriei aceasta poveste din vremea unei copilarii miraculoase, traita in mocirla unei lumi aflate la rascruce. Nu va indoiti, tot ceea ce veti citi s-a intamplat aievea!” – Horatiu Malaele