Mari avocati ai Romaniei. Editia a 2-a, revazuta si adaugita

Pe avocatul Vasile Nistor l-am cunoscut in 1959, dupa terminarea Facultatii de Drept. Eram avocat stagiar in Baroul Ploiesti. Fiecare stagiar era repartizat pe langa un avocat cu experienta — maestru — pentru a fi indrumat si instruit in profesia de avocat. Am fost repartizat pe langa avocatul Vasile Nistor, care m-a cucerit imediat. Fusese consultant la Tribunalul Suprem, avea experienta mai multor ani de avocatura; lecturi vaste in literatura si filosofie – imi vorbea despre Bergson si Baudelaire si imi spunea sa-i pregatesc „Notele” din dosarele pe care urma sa le studieze in vederea sustinerii pledoariilor. De la el am invatat „gandirea sintetica” necesara concluziilor scrise si punerea in pagina pentru o mai simpla lectura din partea judecatorilor. In acea perioada l-am cunoscut si pe avocatul Mircea Ionescu-Quintus, care fusese coleg cu tatal meu in Partidul Liberal de la Ploiesti.

Caut in biblioteca romanul „Gradina Icoanei” (al doilea volum din trilogia „Somnul vamesului”), pentru a gasi pasajul in care am scris despre avocatul Vasile Nistor si sotia.

In sfarsit, gasesc cartea. O deschid la intamplare. Cad chiar pe paragraful in care… Nu pot sa cred! Hazardul este uneori obiectiv, spunea un filosof. Ceea ce trebuia sa se intample…s-a intamplat… Consider un semn si il iau in serios…

„Nu pot crede ochilor! Lizica! Uite cine a venit! Iata-l pe Iustin! – striga avocatul Nichifor. Intrati! Intrati! Te-am declarat disparut de cativa ani, draga Iustine. Sotia mea Lizica, nepoata Roxana si cainele Interpol. Fiti bineveniti! Incantat! Doamnele pe fotolii. Asaaa! Foarte bine! Inainte de a-mi povesti despre tine, sa-ti spun eu ultimele noutati. Lasa, Lizica, nu-l asasinez cu cartile mele! N-ai grija! Ea sustine ca nici n-apuca omul sa respire si trosc cu cartile pe masa. Asta si fac! Uite! Un volum despre «Viata ilustrilor avocati» – Istrate Micescu si ceilalti… Unde ai ascuns-o, Lizico? Aha! Da! Am gasit-o: «Unele aspecte in infractiunea de omucidere» (…). Ramaneti cu noi la masa! Lizica! Mai pune patru tacamuri! Avem cartofi copti la cuptor si carnati ca la sarbatori. Nu, draga? Vinul asta e o porcarie! Sa le dam si prietenilor nostri vin de Pietroasele!”

Retraiesc scena care s-a petrecut aidoma. Ii aud glasul, verva si ii simt bucuria de a ma vedea. Mancam deseori cartofi copti la cuptor cu unt si sare. Stia ca-mi plac… Raman pe ganduri… Citesc masinal cateva paragrafe din carte. N-am deschis-o de mult timp. Nu-mi place sa-mi citesc cartile, vad prea multe greseli… „Ca pestii ce se vaneaza – ar fi zis Roventa – in mreaja rea si ca pasarile ce se prind in lat, asa se prind fiii oamenilor in vreme rea, cand cade peste ei fara veste. Iar ei i-ar fi raspuns: «Curajul vrea sa rada de curaj…»”

Bujor Nedelcovici