Fata pe care ai lasat-o in urma

Franta, 1916: Artistul Edouard Lefèvre pleaca pe front, lasand-o acasa pe tanara sa sotie, Sophie. Cand micul orasel in care femeia s-a nascut este ocupat de germani in plin razboi mondial, portretul lui Sophie pictat de édouard ii atrage atentia noului Kommandant. in timp ce periculoasa obsesie a ofiterului devine din ce in ce mai puternica, Sophie va risca totul – familia, reputatia, viata – in speranta de a-si revedea sotul. Aproape un secol mai tarziu, portretul lui Sophie ii este daruit lui Liv Halston de tanarul ei sot, cu putin inainte de moartea lui fulgeratoare. O intalnire intamplatoare ii dezvaluie femeii adevarata valoare a picturii, declansand in acelasi timp o lupta incrancenata care va pune in pericol prima iubire pe care a simtit-o dupa tragedia suferita, precum si sperantele viitoare la fericire. Fata pe care ai lasat-o in urma este povestea captivanta a doua femei despartite de un secol, dar unite prin hotararea lor de a lupta pentru ceea ce iubesc. 

„Jojo Moyes scrie cu mana sigura o carte irezistibila, dulce-amaruie, dezvaluind latura intunecata a oricarei mari povesti de dragoste si cat de inselatoare pot fi clasicele finaluri fericite.” Entertainment Weekly

Fragment:

  Cand in cele din urma am intrat din nou in casa, Helene si-a facut de lucru cu oala cu lapte, Aurelien s-a dus sa-si spele obrazul invinefit, iar eu m-am oprit in fata portretului. 

  Fata aceea cu care se insurase Edouard ma privea cu o expresie pe care n-o recunosteam. El o vazuse la mine inaintea tuturor: o expresie atotstiutoare, surasul cuiva fericit, si care ii facea pe altii fericiti. O expresie care trada mandrie. Cand amicii lui parizieni aflasera ca era indragostit de mine – o vanzatoare – in mod inexplicabil, el se multumise sa zambeasca, fiindca citise toate acele lucruri in expresia mea. N-am stiut niciodata daca intelesese ca aceasta i se datora lui.

  Am ramas o clipa pe loc, cu ochii tinta la portret si, timp de cateva clipe, mi-am amintit cum ma simteam pe vremea cand eram tanara, cand nu stiam ce-i foamea sau frica si cand singurul meu gand era la clipele de intimitate pe care le-as fi petrecut cu Edouard. Chipul pictat imi amintea ca lumea putea fi si frumoasa, ca odinioara existasera, alte lucruri – arta, bucurie, dragoste – care-mi umpleau existenta, nu teama, supa de urzici si camuflajul de acum. In expresia mea il vedeam pe el. Si abia atunci am inteles ce facusem cu putin timp inainte. Portretul imi amintise de forta care zacea in mine, de cata putere mai aveam inca pentru a lupta.