General | |
---|---|
Publisher | MEGA |
Year | 2024 |
Others | |
Identification | |
ISBN-13 | 9786060208068 |
Format | |
Pages | 244 |
Triunghiul Suspiciunii. Gheorghiu-Dej, Hrusciov si Tito (1954-1964). Volumul 1, editia 2
66,50 lei
Prezenta lucrare isi propune sa abordeze intr‑o maniera cat mai obiectiva principalele evolutii surveninte in cadrul relatiilor politico‑diplomatice romano‑iugoslave, sovieto‑iugoslave, respectiv romano‑sovietice, in intervalul cronologic 1954–1964. Am optat pentru o atare delimitare cronologica dintr‑un motiv cat se poate de simplu: anul 1954 reprezinta momentul in care Moscova recurge la implementarea unui proces de impacare cu trecutul, demarand un amplu schimb epistolar (cu Belgradul, pe de o parte, si cu celelalte state din blocul comunist, pe de alta parte), menit a contribui la o reasezare a raporturilor cu Iugoslavia pe un cu totul alt aliniament, comparativ cu cel din 1948; in egala masura, trebuie subliniat faptul ca anul 1964 era martorul manifestarii unor puternice tendinte centrifuge in interiorul lagarului comunist, unitatea de odinioara a monolitului comunist fiind mai indepartata ca oricand. In concretizarea demersului nostru istoriografic, am utilizat, in primul rand, documentele inedite identificate in cadrul Arhivelor Nationale Istorice Centrale (Fond CC al PCR – Sectia Relatii Externe, Fond CC al PCR – Sectia Relatii Externe, Alfabetic si Fond CC al PCR – Cancelarie). Desigur, informatiile provenite din fondurile arhivistice mai sus enumerate, au fost completate cu cele din documentele edite, publicate in tara sau in strainatate. De un real folos s‑au dovedit a fi lucrarile de specialitate din siajul istoriografic national si international, studiile si articolele publicate in periodice de specialitate (de pilda, „Cold War International History Project Bulletin”), precum si lucrarile de memorialistica, toate completand informatiile obtinute pe parcursul cercetarii de arhiva. – fragment din Introducere